Festivalul Untold, unul dintre cele mai aşteptate evenimente muzicale ale anului, și-a deschis porțile pe data de 3 august și reunește peste 250 de artişti naţionali şi internaţionali. În cele patru zile şi patru nopţi de Untold, organizatorii au pregătit o serie de activități. De asemenea, vor fi petreceri tematice cu experienţe unice.
Fanii festivalului vor fi întâmpinaţi de personaje fantastice, acrobaţi internaţionali, animatori, majorete, dansatori, toboşari veniţi din România, Franţa, Spania, Marea Britanie, Germania.
Ce ținută a ales Cătălin Botezatu pentru Untold 2023
Cătălin Botezatu se face remarcat cu fiecare apariție, iar de data aceasta a reușit să atragă toate privirile celor din jur cu ținuta sa spectaculoasă, la festivalul Untold. Cunoscutul designer a purtat o ținută în valoare estimată la 100.000
de euro, pantalonii și cămașa erau creații ale brandului Versace, care costă în jur de trei mii de dolari, iar piesa de rezistență au fost accesoriile: bijuterii Schiaparelli, brățările și colierul cu diamante și nelipsitul ceas Rolex Yacht Master din aur, potrivit Unica.ro.
Cătălin Botezatu a postat mai multe fotografii pe rețelele de socializare și din imagini se că designerul și-a pus și un cercel în nas, cu ocazia UNTOLD, acesta fiind tot de aur, tot Versace. Deși cu o lună în urmă Cătălin Botezatu a suferit o intervenție chirurgicală, în Instabul, în care i-a fost montat un stent la inimă, designerul și-a revenit și se simte bine.
”Nu înseamnă că viața nu continuă.
Așa cum am mai spus, totul este bine. Mergem mai departe cu proiectele pe care le am.Unul dintre ele este în seara asta, un super show pentru MTV. Sunt și ceva surprize cu premii, apoi mâine avem deschiderea celei mai frumoase piscine, gen Dolce & Gabbana, după care imediat plec la Cluj, unde începe cel mai mare festival. De acolo la Sibiu, la Palatul Brukenthal, cu rochii de epocă, ceva frumos, ceva unic în lume, pentru că știi că eu fac lucruri speciale. Iar a doua zi, în mijlocul orașului, poate pe cel mai lung catwalk din România, un super show white, așa cum v-am mai spus de el că am făcut și acest show, la Atena, la Acropole, iată pentru prima oară și în România. Plec la Oradea, apoi pregătesc colecțiile pentru New York și Paris”, a declarat designerul, pentru Playtech.
Pepe este un familist convins și nu se uită la bani atunci când vine vorba de soția lui. Latino lover-ul i-a făcut cadou soției sale, Yasmine Ody, un cadou de aproximativ 50.000 de euro.