În Europa, doar în Italia, Grecia şi Islanda se mai află vulcani încă activi. Cea mai recentă erupţie a avut loc în luna februarie a acestui an, când vulcanul Etna din Italia a oferit un spectacol natural de toată frumuseţea.
Care sunt vulcanii activi din Europa care pot erupe în orice moment
Cel mai mare vulcan de pe continent să află în Italia şi măsoară 3300 de metri. Etna a erupt pe 16 februarie, aceasta fiind cea mai mare din ultimii ani. Fumul şi cenuşa s-au propagat un kilometru în aer, iar casele oamenilor au fost acoperite de cenuşă, însă din fericire, nimeni nu a fost rănit. Etna este unul dintre cei şase vulcani activi ai Italiei, alături de Vezuviu, Stromboli, Vulcano, Cami Flegrei şi Ischia.
Etna este însă singurul vulcan aflat în patrimoniul UNESCO. Acesta are o istorie eruptivă de 500 de mii de ani, iar civilizaţiile antice au lăsat dovezi cu privire la erupţiile vulcanului încă din anul 1500 Î.H.
În Islanda exsistă o mulţime de vulcani activi, chiar în acest an având loc două erupţii, de nivel redus însă. Fagradalsfjall are o altitudine de doar 230 de metri, dar activitate vulcanică este intensă.
Acest vulcan a început să erupă pe 19 martie şi încă aruncă lavă fierbinte. Tot în acest an a erupt şi Reykjanes, un vulcan care a stat stins aproximativ 800 de ani. Cel mai mare vulcan islandez este Öræfajökull, însă acesta nu a mai erupt din anul 1727. În schimb, al doilea vulcan ca mărime, Bárðarbunga, care măsoară 2005 metri, a erupt în 2015.
În Grecia există patru puncte fierbinţi.
Methana este o peninsulă de origine vulcanică, în care se găsesc nu mai puţin de 30 de centre de erupţie. În anii 1700, aici a avut loc o erupţie submarină violentă, iar geologii se tem ca astfel de fenomene pot apărea destul de recent. Pe insula Milos nu au mai avut loc erupţii de mii de ani, dar cercetătorii au descoperit că există activitate, înăuntru temperatura măsurând 300 de grade Celsius. Pe Insula Nisyros însă este alertă, pentru că există o cameră cu magmă de peste 1000 de grade celsius la numai 3 kilometri sub pământ, iar situaţia este monitorizată în permanenţă.
Oare cine nu îşi doreşte clipe de relaxare pe una dintre cele mai frumoase insule din Caraibe? Aruba este o destinaţie de vis, dar cât costă să îţi petreci vacanţa acolo cu tot cu biletele de avion?