Limba română nu este foarte simplă şi multe persoane cad în capcana greşelilor, mai ales când vine vorba despre verbe. Una dintre cele mai frecvente greşeli este folosirea formei "mi-ar place".
Folosirea greşită a formei de condiţional optativ a verbului "a plăcea" este foarte des întâlnită.
O mare confuzie se face şi între două verbe care exprimă aceeaşi idee, "a vrea" şi "a voi". Greşeala apare atunci când vrem să formăm la indicativ, timpul imperfect. Multe persoane folosesc expresia "Eu vroiam să mergem la plimbare", care este total greşită.
Şi verbul "a face" le dă ceva bătăi de cap românilor, în special forma sa de imperativ negativ. Multe persoane folosesc expresia "nu fă asta", care este total greşită. Forma corectă la persoana a doua singular este "nu face asta".
Aceeaşi greşeală o întâlnim şi la verbul "a zice", care este folosit la imperativ negativ la persoana a doua singular sub forma "nu zi ce s-a întâmplat".
Un alt verb folosit greşit este "a cădea". Sunt destul persoane care folosesc expresii de genul "Dacă nu eşti atent, farfuria va cade pe jos". Forma corectă este "dacă nu eşti atent, farfuria va cădea pe jos".
Verbul "a fi" este de multe ori scris greşit, mai ales la forma sa negativă. "Nu fii obraznic" se scrie de fapt "Nu fi obraznic", pentru că imperativul negativ se formează cu infinitivul verbului "a fi".