Serialele tucești au câștigat aprecierea și admirația publicului în toate țările în care au fost difuzate, de cele mai multe ori datorită actrițelor care au cucerit pe toată lumea cu farmecul lor.
Neslihan Atagül Dogulu, în vârstă de 30 de ani, este considerată una dintre cele mai frumoase actrițe din Turcia. Îndrăgita actriță a absolvit Facultatea de Teatru, în cadrul Universității din Istanbul și și-a făcut debutul pe micile ecrane în serialul turcesc „Yaprak Dokumu”. Totuși, producția care i-a garantat succesul este „Kara Sevda”(Dragoste infinita), în care a jucat alături de actorul Burak Ozcivit și a fost difuzat pe Kanald.
Dragostea pentru actorie a apărut pentru Ayça Aysin Turan încă din adolescență, când părinții o încurajau să participe la cât mai multe activități artistice.
Telespectatorii din România au fost cuceriți de rolul interpretat de Demet Özdemir în serialul „Prizoniera Destinului”, care a fost difuzat pe Kanald. Poate mulți nu știu, însă actrița, în vârstă de 31 de ani, a fost desemnată una dintre cele mai frumoase femei din Turcia în anul 2022, alături de Hande Erçel. Demet nu este doar actriță, ci și dansatoare, iar în trecut a mărturisit că cel mai mare susținător ai ei este chiar mama sa, pe care o consideră și cel mai bun sfătuitor.
Citește și: “Prețul fericirii”, îndrăgitul serial revine cu episoade noi, din 29 martie, la Kanal D
Hande Ercel este considerată o adevărată revelație a cinematografiei turcești, iar la vârsta de 29 de ani se mândrește cu o carieră de invidiat. Hande este și model, iar de-a lungul timpului a fost desemnată una dintre cele mai frumoase femei din lume de către publicații foarte cunoscute. Chiar dacă nu a avut o viață ușoară, celebra actriță a cucerit pe toată lumea cu talentul ei, iar profesionalismul și pasiunea pentru actorie se vede în toate producțiile în care a jucat. Hande Ercel a avut numeroase roluri în serielele turcești difuzate la noi în țară, însă „Dragostea plutește în aer” este de departe cel mai apreciat.
Cansu Dere este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din Turcia, iar nu cu foarte mult timp în urmă, a făcut furori în rândul telespectatorilor din România în serialul „Infidelul”. Îndrăgita actriță a reușit într-un timp foarte scurt să-și demonstreze talentul deși anumite voci spuneau că nu are ce căuta în această industrie. În afara faptului că este o actriță de succes, este renumită și pentru frumusețea sa.