- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
Având în vedere că se apropie o perioadă în care românii beneficiază de câteva zile libere, cuplurile caută cele mai romantice locuri în care să se bucure de timpul petrecut împreună. Dacă nu știi care este locul potrivit pentru tine și partenerul tău, ți-am pregătit o listă cu destinații ideale pentru îndrăgostiți, care se află chiar lângă București. Fie că vorbim de peisaje superbe, obiective turistice impresionante sau experiențe de neuitat, următoarele destinații vă vor cuceri cu siguranță în următoarea vacanță în doi.
Citește și: Trei lucruri mai puțin cunoscute din viața Prințului William
Citește și: Nu rata aceste 5 orașe dacă te pasionează cazinourile
Locuri romantice de lângă București pentru o vacanță în doi
Domeniul Știrbei
Domeniul Știrbei se află la Buftea, la o distanță de numai 20 de kilometri de București, iar turiștii care ajung aici pot face o plimbare pe malul lacului, dar pot vizita și palatul în sine. Domeniul a fost construit între 1850 și 1863 de către domnitorul Brabu Știrbei, după planul arhitectului care a construit palatul cu același nume de pe Calea Victoriei, și cuprinde Palatul Știrbei, Capele Sfânta Treime, Turnul de acces, Turnul de apă, Palatul Mic, Serele și Lacul Buftea.
Sinaia
Cei care decid să petreacă o vacanță frumoasă în doi se vor bucura să descopere frumusețile unui oraș regal. Regele Carol I a fost impresionat de orașul Sinaia, dar și de peisajul montan, așa că a cerut să fie construit Castelul Peleș, iar ulterior Castelul Pelișor. În prezent, cele două sunt considearte unele dintre cele mai frumoase castele de la noi, datorită arhitecturii în stilul Art Nouveau combinat cu elemente bizantine și celtice.
Palatul Brâncovenesc de la Potlogi
Palatul de la Potlogi a fost dat în folosință în anul 1698, însă la scurt timp a fost distrus de otomani și a rămas în ruină pentru următorii 250 de ani. Ulterior, Palatul a fost restaurat după modelul brâncovenesc folosit pentru Palatul Mogoșoaia, astfel că acum ne putem bucura de o locație de poveste foarte aproape de București. Palatul a fost primul dintre cele patru construite de Constantin Brâncoveanu pentru fiii săi.
Palatul Mogoșoaia
Palatul Mogoșoaia este situat la 15 kilometrii de centrul Bucureștiului, iar datorită istoriei pe care o are în spate și arhitecturii, reprezintă locul ideal pentru o călătorie de weekend. În prezent, Palatul adăpostește Muzeul de Artă Brâncovenească și este un important punct de atracție turistică. Unul dintre cele mai spectaculoase lucruri ale Palatului Mogoșoaia este fațada din spate, cea dinspre lac, unde se află o superbă logie venețiană.Pe timpul verii, aici au loc o mulțime de evenimente culturale, proiecții de film, piese de teatru, concerte, iar turiștii pot lua masa, pot practica diverse sporturi și se pot plimba în natură.
Parcul Debdrologic Chitila
Pentru cuplurile care caută să evadeze din agitația orașului, Parcul Debdrologic de la Chitila este destinația ideală. Parcul se află pe malul lacului cu același nume, iar cei care ajung aici se pot bucura de o suprafață generoasă cu verdeață, plimbări pe aleile însorite, pline de flori și arbori și arbuști exotici. Mai mult chiar, îndrăgostiții pot aduce cu ei și o pătură de picnic și mici gustări, deoarece acest loc le permite să stea întinși pe iarbă și să se bucure de vremea bună din această perioadă.
Casa Timiș
Acest loc de poveste se află la doar 70 de kilometri de București și reprezintă una dintre cele mai potrivite destinații pentru îndrăgostiți. Casa Timiș este amplasată într-o podgorie, astfel că proprietarii își fac proriul vin, care poate fi degustat de cei care aleg să petreacă aici câteva zile. Vizitatorii vor descoperi în cadrul conacului un restaurant cu o mulțime de preparate tradiționale reinventate, care cu siguranță vor fi pe placul lor. Casa Timiș este un loc ideal pentru o vacanță de câteva zile, în care puteți explora domeniul incredibil, vă puteți bucura de un decor extrem de rafinat ce vă poartă în trecut, dar și de masaj, saună, lenevit la piscină și alte facilități.