Având în vedere că se apropie o perioadă în care românii beneficiază de câteva zile libere, cuplurile caută cele mai romantice locuri în care să se bucure de timpul petrecut împreună.
Citește și: Trei lucruri mai puțin cunoscute din viața Prințului William
Citește și: Nu rata aceste 5 orașe dacă te pasionează cazinourile
Domeniul Știrbei se află la Buftea, la o distanță de numai 20 de kilometri de București, iar turiștii care ajung aici pot face o plimbare pe malul lacului, dar pot vizita și palatul în sine.
Cei care decid să petreacă o vacanță frumoasă în doi se vor bucura să descopere frumusețile unui oraș regal. Regele Carol I a fost impresionat de orașul Sinaia, dar și de peisajul montan, așa că a cerut să fie construit Castelul Peleș, iar ulterior Castelul Pelișor.
Palatul de la Potlogi a fost dat în folosință în anul 1698, însă la scurt timp a fost distrus de otomani și a rămas în ruină pentru următorii 250 de ani. Ulterior, Palatul a fost restaurat după modelul brâncovenesc folosit pentru Palatul Mogoșoaia, astfel că acum ne putem bucura de o locație de poveste foarte aproape de București. Palatul a fost primul dintre cele patru construite de Constantin Brâncoveanu pentru fiii săi.
Palatul Mogoșoaia este situat la 15 kilometrii de centrul Bucureștiului, iar datorită istoriei pe care o are în spate și arhitecturii, reprezintă locul ideal pentru o călătorie de weekend. În prezent, Palatul adăpostește Muzeul de Artă Brâncovenească și este un important punct de atracție turistică. Unul dintre cele mai spectaculoase lucruri ale Palatului Mogoșoaia este fațada din spate, cea dinspre lac, unde se află o superbă logie venețiană.Pe timpul verii, aici au loc o mulțime de evenimente culturale, proiecții de film, piese de teatru, concerte, iar turiștii pot lua masa, pot practica diverse sporturi și se pot plimba în natură.
Pentru cuplurile care caută să evadeze din agitația orașului, Parcul Debdrologic de la Chitila este destinația ideală. Parcul se află pe malul lacului cu același nume, iar cei care ajung aici se pot bucura de o suprafață generoasă cu verdeață, plimbări pe aleile însorite, pline de flori și arbori și arbuști exotici. Mai mult chiar, îndrăgostiții pot aduce cu ei și o pătură de picnic și mici gustări, deoarece acest loc le permite să stea întinși pe iarbă și să se bucure de vremea bună din această perioadă.
Acest loc de poveste se află la doar 70 de kilometri de București și reprezintă una dintre cele mai potrivite destinații pentru îndrăgostiți. Casa Timiș este amplasată într-o podgorie, astfel că proprietarii își fac proriul vin, care poate fi degustat de cei care aleg să petreacă aici câteva zile. Vizitatorii vor descoperi în cadrul conacului un restaurant cu o mulțime de preparate tradiționale reinventate, care cu siguranță vor fi pe placul lor. Casa Timiș este un loc ideal pentru o vacanță de câteva zile, în care puteți explora domeniul incredibil, vă puteți bucura de un decor extrem de rafinat ce vă poartă în trecut, dar și de masaj, saună, lenevit la piscină și alte facilități.