Fanii lui Celine Dion sunt din ce în ce mai îngrijoraţi, pentru că artista lor preferată este de nerecunoscut acum. Cântăreaţa canadiană a slăbit extrem de mult şi a ajuns la o greutate de sub 40 de kilograme. În plus, şi-a anulat toate concertele din următoarele trei luni, semn că starea ei de sănătate nu este deloc bună.
Celine Dion a impresionat întotdeauna datorită trupului el zvelt, însă cântăreaţa a ajuns să arate din ce în ce mai rău în ultimul timp. Fanii s-au întrebat dacă nu cumva artista suferă de vreo afecţiune, iar teoria a fost confirmată, din păcate. Celine Dion suferă de o boală ereditară gravă şi rară, numită degenerescenţă musculară. Această afecţiune este caracterizată prin deteriorarea progresivă a muşchilor.
Din cauza acestei boli crunte, artista are crize groaznice de durere, iar muşchii i se contractă puternic, în timp ce membrele i se înţepenesc. Revista Public a scris că Celine Dion nici nu se mai poate ridica din pat, din cauza durerilor crunte. Cântăreaţa, cu milioane de fani în toată lumea, şi-a anulat absolut toate concertele pe care trebuia să le susţină în următoarele luni.
Din păcate, şansele ca Celine Dion să mai concerteze vreodată sunt foarte mici, deşi a anunţat că cel mai probabil din luna martie a anului viitor va urca din nou pe scenă, reluându-şi turneul mondial.