Maria Mihăescu, cunoscută sub numele de
Citește și: 5 lucruri surprinzătoare din filmul Leave the World Behind
Maria Mihăescu s-a născut în anul 1885 la Dițești, județul Prahova, într-o familie modestă.
Zvonurile despre frumusețea și farmecul Mariei Mihăescu au călătorit rapid, astfel că aceasta a atras atenția unor personalități de seamă ale vremii. Regele Ferdinand, Octavian Goga, Nicolae Grigorescu sau Manuel al Portugaliei, care a și cerut-o de nevastă, sunt doar câțiva dintre bărbații faimoși care au fost cuceriți de frumoasa româncă.
Maria Mihăescu s-a făcut remarcată, în special, datorită plimbărilor ei cu bicicleta pe străzile Bucureștiului, fiind prima femeie din țara noastră care a circulat pe bicicletă. De asemenea, se spune că ea a fost și prima femeie care a pedalat îmbrăcată în pantaloni în Capitală, ceea ce reprezenta un gest revoluționar în anii '20. George Ranetti, un ziarist îndrăgostit de Maria Mihăescu și care a remarcat-o în timpul unei plimbări cu bicicleta pe Calea Victoriei, a fost cel care i-a atribuit numele Mița Biciclista. Această poreclă a devenit cu timpul un simbol pentru independența, frumusețea și spiritul aventurier al frumoasei românce.
Citește și: Top 3 cele mai frumoase colinde românești
Unul dintre cele mai cunoscute momente din trecutul Miței Biciclista este povestea de dragoste dintre ea și Regele Ferdinant, care i-a dăruit celebra casă din Piața Amzei. Având în vedere implicarea ei în cele mai înalte cercuri politice ale vremii, aceasta organiza evenimente artistice în celebra casă, care are 26 de camere și o suprafață de 1400 de metri pătrați. Aceasta va rămâne un simbol al unei ere pline de rafinament și eleganță din istoria Capitalei. Maria Mihăescu trăia o viață cu adevărat extravagantă, cu servitori, mașină coupe, trăsuri și cina servită la Athenee Palace.
Fascinat de farmecul, stilul nonconformist și frumusețea Mariei Mihăescu, Regele Manuel al Portugaliei a cerut-o în căsătorie. Cu toate acesta, românca l-a refuzat din dragoste pentru doctorul Nicolae Minovici, fondatorul societății „Salvarea”. În cele din urmă, Mița Bicicista s-a căsătorit în anii '40 cu generalul Alexandru Dumitrescu. Epoca de glorie a Mariei Mihăescu s-a sfârșit odată cu izbucnirea războiului și problemelor economice pe care le-a adus, astfel că a fost nevoită să își închirieze casa din Piața Amzei pentru a-și menține stilul de viață extravagant. Aceasta s-a refugiat în mansarda clădirii până când la instaurarea comunismului, casa a fost naționalizată și nu i-a mai servit drept sursă de venit. După acest moment, Mița Biciclista a trăit în sărăcie și a murit la vârsta de 83 de ani.
Casa Mița Biciclista a fost deschisă publicului în 2022, după 80 de ani, iar de atunci o mulțime de turiști o vizitează pe tot parcursul anului. Această clădire este considerată una dintre cele mai spectaculoase case din București, cu o fațadă Art Nouveau, care cucerește orice pasionat de artă și de frumos. Casa Mița Biciclista a fost decorată spectaculos și anul acesta, cu ramuri de brad și luminițe, aducând un farmec aparte sărbătorilor de iarnă din București.