Cine a fost Ada Lovelace, femeia care a inventat programarea? Născută Augusta Ada Byron, Ada Lovelace s-a născut la data de 10 decembrie 1815, în Londra, și a fost fiica unui celebru poet romantic britanic: Lord Byron.
Ada Lovelace a fost o matematiciană engleză și o scriitoare cunoscută în principal pentru munca ei la calculatorul mecanic al lui Charles Babbage, motorul analitic. Este considerată ca fiind primul programator de calculatoare, fiind numită și „profet al erei computerului”, fiind un simbol puternic în tehnologie, în special pentru femeile moderne. Consemnările ei privind motorul includ ceea ce este recunoscut ca fiind primul algoritm care urmează să fie procesat de către o mașină.
Ada Lovelace este recunoscută pentru faptul că a scris instrucțiuni pentru primul program de calculator la mijlocul anilor 1800. Timp de 9 luni, între 1842–43, matemateciana a tradus un articol al matematicianului italian Luigi Menabrea, despre mașina lui Charles Babbage, numită „Motorul analitic”.
Ada Lovelace a extins traducerea articolului, iar rezultatul final depășește de trei ori lungimea originalului și conține mai multe „programe de calculator”, precum și observații uimitoare de prestigiu asupra posibilelor utilizări ale mașinii, inclusiv manipularea simbolurilor și compunerea de muzică.
Lovelace a scris în notițele sale că se opune inteligenței artificiale, deoarece mașina efectuează doar ceea ce îi este ordonat să efectueze. Chiar dacă poate face analize, asta nu înseamnă că are și abilități analitice.
Ada Lovelace a avut o viață înconjurată de informație și a ajuns la concluzii care au schimbat radical cursul istoriei și dezvoltarea tehnologiei. Ea a cunoscut oameni importanți din domeniu, precum Charles Babbage, Charles Wheatstone, Michael Faraday și autorul Charles Dickens.
Ea s-a stins din viață la vârsta de 36 de ani, pe 27 noiembrie 1852, iar cauza decesului a fost cancerul uterin. Ada Lovelace murit în Marylebone, Londra.