Amza Pellea, legenda filmului și umorului românesc, a scris istorie cu rolurile sale memorabile, dar și cu viața de poveste pe care a trăit-o. Renumitul actor a fost un familist convins, dar una dintre colegele sale de breaslă l-a făcut să calce strâmb soției.
Maestrul și Ioana Pavelescu au trăit pe ascuns o poveste de iubire pe platoul peliculei "Osânda' care a fost regizată de Sergiu Nicolaescu. În ciuda faptului că Amza Pellea era căsătorit cu Domnica Policrat, frumusețea și carisma colegei sale au aprins pasiunea în celebrul actor. Erau foarte apropiați si petreceau mult timp împreună, dar nu recunoșteau ce se întâmpla între ei.
În 1982, Amza Pellea face o mărturisire actorului Candid Stoica iar acesta o menționează scris: "Nimerişi la punctu’ slab.
La «Osânda» avusei de la cel de sus o osândă. Om în toată firea, îmi pierdui capul şi mă-ndrăgostii de partenera mea din film şi, ca să nu mai fac contabilitate dublă, vorba lui Nea Iancu, plecai de acasă, că fata de care mă-ndrăgostii era, măi băiete, ceva ce nu se există decât în filme, ca să glumim. Avea nişte picioare care porneau direct din gât şi, ca să nu mai pierdem timp cu întrebarea ce s-a mai întâmplat, îţi mărturisesc că idila s-a terminat ca o vâlvătaie care se stinge repede, că fiind iarnă şi frig, fata îmi ceru un vizon.
Ce să fac? Dădui din colţ în colţ, că să vezi, că o fi, c-o păţii, vezi Doamne, ca să treacă iarna. Dar avusei ghinion de-o iarnă lungă şi vrând-nevrând, fui obligat până la urmă să-i iau vizonu’… Şi trăirăm în pace şi onor până-n iarna următoare, când fuse neică iar o iarnă tare friguroasă şi fata îmi mai ceru iar un vizon, ca să aibă de schimb. Dar acu’ mă gândii mai mult: bine, fac rost de bani, îi mai iau un vizon, dar ce mă fac dacă la anu’ vine o iarnă şi mai friguroasă şi o să mai vrea iar un vizon? Aşa că mă întorsei acasă cu
coada-ntre picioare, iar nevastă-mea, mintoasă, mă primi cu braţele deschise”, mărturisea Amza Pellea.
Ioana Pavelescu s-a limitat să spună că: „Sergiu Nicolaescu era într-o efervescenţă de inspiraţie, Amza Pellea domina tot în jurul lui cu o graţie şi bărbăţie cum numai la marile personalităţi poţi vedea, Gheorghe Dinică era fermecător, Sandu David cu o modestie de mare artist lumina cu poezie fiecare cadru, iar Tiberiu Olah a compus o muzică de invidiat chiar şi de cei mai importanţi compozitori ai cinematografiei universale“.
Ioana Pavelescu devenea cunoscută în 1976, odată cu "Osânda", de Sergiu Nicolaescu- în acel portret tulburător al Ruxandrei, iubita pe cât de tânără, pe atât de puternică, a eroului tragic Manlache Preda, scrie cinemagia.
Ioana Pavalescu
Amza Pellea- de la meseria tehnică, la tehnica meseriei
Amza Pellea a văzut lumina zilei la 7 aprilie 1931, la Băilești Dolj. A urmat școala în localitatea natală, azi oraș, în câmpia Doljului, pe calea ferată spre Calafat, nu departe de Craiova. A urmat apoi liceul la Colegiul Carol din Craiova, apoi trecând „la meserie”, urmând o școală tehnică medie de rețele electrice. A auzit că se făceau admiteri la Teatru și a mers în ultima zi, așa ca să încerce. A fost admis și viața a luat alt curs. A fost absolventul Promoției de Aur a Teatrului și Filmului Românesc.
Un incendiu puternic a izbucnit la un depozit de pe Șoseaua Chitila din București și s-a extins la o clădire vecină. Mai multe echipaje de pompieri intervin la fața locului.