Un cunoscut fotbalista a murit într-un accident cumplit cu puțin timp înainte de Paște.
Sportul internațional este în doliu după o tragedie cumplită petrecută vineri seara, pe 18 aprilie, în nordul Croației.
Cine este celebrul fotbalist care a murit într-un grav accident cu puțin timp înainte de Paște
Fostul fotbalist croat Nikola Pokrivac, în vârstă de doar 39 de ani, și-a pierdut viața într-un accident rutier devastator produs în orașul Karlovac, pe șoseaua de centură Turanj. Potrivit informațiilor oferite de Federația Croată de Fotbal și confirmate de autoritățile locale, în coliziunea deosebit de violentă au fost implicate patru autoturisme.
În momentul tragediei, Nikola Pokrivac se afla în mașină alături de trei colegi de la echipa NK Vojnic, formație din liga a patra croată. Cei trei sportivi au fost grav răniți în urma impactului, doi dintre aceștia fiind în stare critică și internați în spital, cu traumatisme serioase la nivelul toracelui, abdomenului și capului. Unul dintre ei a fost deja supus unei intervenții chirurgicale de urgență, iar celălalt urmează să fie operat din cauza leziunilor abdominale.
Poliția din Karlovac a confirmat gravitatea accidentului, precizând într-un comunicat. „Pe 18.04.2025, în jurul orei 20:15, în Karlovac (șoseaua de centură Turanj), a avut loc un accident între patru autoturisme, în urma căruia două persoane au decedat, iar trei au fost transportate de echipajele de urgență la spital. Este vorba despre trei bărbați născuți între 1990 și 1998. Doi sunt în stare critică. Unul a fost deja operat. Prezintă traumatisme la nivelul toracelui, abdomenului și capului.
Celălalt va fi de asemenea operat din cauza rănilor în zona abdominală.”
Nikola Pokrivac, fost jucător al naționalei Croației, a decedat într-un grav accident de circulație[Sursa foto: Facebook]
Nikola Pokrivac a fost un nume cunoscut în fotbalul european, cu o carieră impresionantă în spate.
A evoluat ca mijlocaș la Dinamo Zagreb, echipă alături de care s-a afirmat pe plan intern, iar apoi a făcut pasul în campionate de top, jucând pentru AS Monaco în Ligue 1 și pentru Red Bull Salzburg în Austria. Între anii 2008 și 2010, a fost selecționat de 15 ori în echipa națională a Croației, fiind considerat unul dintre mijlocașii promițători ai generației sale. Cariera sa sportivă a fost însă curmată brusc la vârsta de 30 de ani, după ce a fost diagnosticat cu limfom Hodgkin, o formă rară și agresivă de cancer.
Cu toate acestea, Pokrivac a rămas activ în lumea sportului, implicându-se ulterior la nivel local și continuând să inspire prin curajul său. Vestea morții sale a fost întâmpinată cu durere și consternare în întreaga comunitate sportivă din Croația. Federația Croată de Fotbal a transmis un mesaj emoționant în memoria fostului internațional. „Este imposibil să găsim cuvinte de alinare într-un moment atât de șocant și inimaginabil de trist ca acesta, în care am pierdut o viață tânără.” Marijan Kustic, președintele HNS, a transmis condoleanțe familiei îndurerate. „Nu pot decât să transmit cele mai profunde condoleanțe familiei și celor dragi lui Nikola pentru această pierdere ireparabilă. Atât HNS, cât și familia fotbalului croat vor fi alături de ei în aceste momente incredibil de dificile.