Tragedie aviatică în nordul Italiei. Trei persoane au murit după ce un elicopter s-a păbușit în apropiere de Parma.
Un elicopter s-a prăbușit miercuri seara în apropiere de Parma, în nordul Italiei, trei persoane și-au pierdut viața în accident.
Cauza prăbușirii elicopterului, încă neelucidată
Printre victime se numără și Lorenzo Rovagnati, directorul general al uneia dintre cele mai mari companii de mezeluri din Italia, un nume important în industria alimentară europeană și americană. Accidentul s-a produs pe un teren care aparține chiar familiei Rovagnati, iar circumstanțele prăbușirii sunt încă în curs de investigare.
Primele informații sugerează că vizibilitatea redusă ar fi putut juca un rol crucial în tragedie. Potrivit unor surse apropiate anchetei, în zona în care zbura elicopterul s-a înregistrat o ceață densă, care ar fi putut afecta manevrele pilotului. Anchetatorii analizează toate ipotezele, încercând să stabilească dacă factorii meteo au fost singura cauză a accidentului sau dacă au existat și alte defecțiuni tehnice. Până în prezent, autoritățile nu au oferit un verdict final privind motivul prăbușirii.
Seful mezelurilor din Italia, printre victimele accidentului de elicopter din Italia[Sursa foto: Facebook]
Cine este celebrul magnat care și-a pierdut viața în accidentul de elicopter din Italia
Lorenzo Rovagnati era unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri din industria alimentară italiană. Sub conducerea sa, compania fondată de familia sa a devenit un gigant în producția de mezeluri, având filiale în întreaga Europă și în Statele Unite.
Firma lui Rovagnati este un nume bine cunoscut în industria alimentară, fiind specializată în produse din carne, iar mezelurile sale sunt distribuite în supermarketuri din Italia, Belgia, Franța, Germania și SUA. Compania avea peste 1.000 de angajați și era recunoscută pentru calitatea produselor sale, fiind unul dintre brandurile de top din domeniu. Echipele de intervenție au ajuns rapid la locul prăbușirii, însă nu au mai putut face nimic pentru cei aflați la bord. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului, iar compania aeriană care opera zborul este, de asemenea, supusă verificărilor.