Bailey Hutchins, o influenceriță cunoscută pe TikTok, s-a stins din viață la doar 26 de ani, după o luptă de doi ani cu cancerul de colon în stadiul 4. Cunoscută pentru sinceritatea și optimismul său, Bailey a împărtășit fiecare etapă a bătăliei sale cu boala și a devenit o sursă de inspirație pentru mii de oameni.
Cu peste 160.000 de urmăritori pe TikTok și milioane de aprecieri, Bailey a folosit platforma nu doar pentru a documenta despre boala ei, ci și pentru a crește gradul de conștientizare asupra cancerului colorectal, o afecțiune care afectează din ce în ce mai mulți tineri. Moartea sa a fost anunțată de soțul ei, Caden Hutchins, pe 8 februarie 2025, printr-o postare emoționantă pe rețelele sociale.
Bailey a împărtășit vestea cu urmăritorii săi pe Instagram și le-a povestit cum a decurs operația. „O mare parte din tumoare a fost îndepărtată, însă nu au putut să scoată totul în siguranță, deoarece se atașase de splina și pancreasul meu.” În ciuda diagnosticului sumbru, Bailey nu s-a lăsat doborâtă. A început chimioterapia, documentând fiecare etapă a tratamentului pentru a le oferi speranță altor pacienți. Deși se lupta cu o boală cruntă, Bailey și-a dorit să trăiască fiecare moment la maximum. În 2023, și-a unit destinul cu Caden, în ciuda greutăților pe care le traversau împreună. Nunta lor a devenit un simbol al iubirii și al puterii, iar urmăritorii ei s-au bucurat alături de ea pentru acest moment special. Chiar și în mijlocul bolii, Bailey a ales să sărbătorească viața. Bailey a fost activă pe TikTok și Instagram până în ultimele sale zile, împărtășindu-și povestea cu o sinceritate emoționantă. „Voi continua să lupt. Dacă nu răspund imediat mesajelor voastre, îmi pare rău. Încerc doar să procesez acest diagnostic și să petrec timp cu familia mea.” Pe 8 februarie 2025, vestea tragică a morții lui Bailey a fost anunțată de Caden Hutchins pe Instagram și TikTok. „Sunt devastat să spun că Bailey B a trecut în neființă noaptea trecută. A luptat o bătălie incredibilă timp de doi ani și acum nu mai trebuie să îndure durerea chinuitoare prin care a trecut.”, a scris el. Clipul său a fost vizionat de peste 7,4 milioane de ori, iar mii de oameni și-au exprimat durerea și admirația pentru Bailey.