Close sidebar
Stiri mondene

Cine este Yuka, artista care cântă piesa „Aripi de nisip”? Un interviu de excepție marca „Invitatul de 12”

Cine este Yuka, artista care cântă piesa „Aripi de nisip”? Un interviu de excepție marca „Invitatul de 12” [Sursa foto: Radio Impuls ]

Yuka, una dintre cele mai tinere artiste de la noi din țară, s-a deschis în fața lui Cosmin Cernat în emisiunea „Invitatul de 12”. Iată ce am aflat despre ea.


In articol:

Yuka s-a alăturat recent echipei Global Records, reprezentând o voce fresh și autentică. Yuka are aproape 17 ani și a știut din totdeauna că vrea să devină un artist și nu unul oarecare, ci un artist complet. Cântă de la vârsta de patru ani atunci când a fost descoperită de o profesoară de engleză, iar doi ani mai târziu a și scos primul său album.

Invitată în emisiunea „Invitatul de 12”, am avut ocazia să o cunoaștem mai mult pe Yuka. Artista s-a deschis în fața lui Cosmin Cernat și a ascultătorilor și a vorbit despre începuturile sale în muzică, despre pasiunea pentru teatru și a dezvăluit și mici aspecte ce țin de viața personală.

„Eu de la patru ani am început să cânt, totul a venit teptat.Simt bucuria oamenilor și bucuria mea pentru că atunci când văd oamenii dansând pe piesele mele și simțindu-se bine, îmi dă o stare pe care nu pot să o descriu pentru că eu în piesele mele sunt „eu”.

Fiind scrise de mine, mă regăsesc și mi se pare fascinant că și oamenii se regăsesc. Piesele mele nu seamnă una cu cealaltă. Îmi place să explorez și nu dau tot dintr-o dată”, i-a dezvăluit Yuka lui Cosmin Cernat. 

Talentul pe care îl avea Yuka a fost descoperit dintr-o „greșeală”, în pauza de la un curs de engleză

Yuka a dezvăluit că încă de mică a fost o persoană activă, părinții ei implicând-o în diverse activități încă de la vârsta de patru ani. Astfel, Yuka a fost înscrisă la un curs de engleză, iar în una dintre pauze, profesoara a descoperit că este extrem de talentată și are ureche muzicală. 

„Bunica mea a fost educatoare și mă învățase ea „Oda Bucuriei” și în pauza de la engleză m-am dus la microfon și am luat microfonul și am început să cânt și mi-a zis că trebuie să merg și în cancelarie. Și am mai cântat o dată și m-a auzit și doamna de muzică și a zis că „tu trebuie să vii la cursuri” și i-a spus mamei.

Mama nu era sigură ce poate cânta un copil de 4-5 ani. Și după, fix în momentul în care era ora de muzică, era și dans și a preferat să mă ducă să fac mișcare și se tot întâlnea cu profesoara de muzică și mereu îi spunea: „Dar aduceți-o la orele mele”. Și imediat după ce am mers am început să merg prin concursuri, festivaluri.

La șapte ani, doi ani mai târziu, am lansat primul meu album. După am mers și în partea cu televiziunea, am fost într-o emisiune de televiziune pentru copii, după care de la muzică am mers spre teatru”, a povestit Yuka. 

Întregul interviu cu Yuka, moderat de Cosmin Cernat, poate fi urmărit pe contul de Youtube Radio Impuls România.