Codul Rutier din 2022 aduce noi modificări care ar trebui știute de toți posesorii de trotinete electrice și biciclete.
Codul Rutier amintește că legea prevede ca vârsta necesară pentru conducerea unei trotinete electrice este de 14 ani. Ele pot fi folosite doar pe pista de biciclete. Acolo unde nu există aceste piste, viteza maxima admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h pe sectoarele de drum.
Trotinetele electrice nu au voie pe trotuar și pe drumurile acoperite de polei și zăpadă. Potrivit Codului Rutier, conducătorii care încalcă această măsură pot fi verificați cu etilotestul. De asemenea, conducătorii au obligația de a avea asupra lor actul de identitate.
Potrivit modificărilor făcute prin OUG 1/2022, orice persoană care conduce o trotinetă electrică sau o bicicletă fără mijloace de iluminare ar putea fi amendată de polițiștii rutieri.
„Conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe drumurile publice fără mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente în stare de funcționare pe timp de noapte”, se arată în Codul Rutier din 2022.
Citeste si: Care sunt infracţiunile prevăzute în Codul Rutier 2022 şi cum se sanţionează?
De asemenea, circulația cu trotinete electrice sau biciclete pe autostradă sau traversarea pe culoarea roșie a semaforului, nerespectarea semnalelor de cale ferată ori a semnalelor și indicațiilor polițistului rutier se consideră contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, potrivit OUG 1/2022.
Codul Rutier din 2022 informează faptul că o persoană aflată sub influența alcoolului nu are voie să se urce pe o trotinetă electrică sau pe bicicletă. În cazul în care sunt opriți de către polițiștii rutieri, amenda este între 870 și 1160 de lei.
Citeste si: Şoferii din România vor fi obligați să respecte noi reguli! Se va aplica din 20 august
Amenzile nu se opresc aici. În Capitală, Consiliul Local are în dezbatere un proiect prin care staționarea trotinetelor electrice în locuri interzise ar putea fi amendată, iar sancțiunile vor fi între 200-400 de lei.