Potrivit Codului Rutier în vigoare, toți cetățenii români care dețin un autovehicul au obligația să aibă o asigurare RCA valabilă. Aceasta este obligatorie chiar și în situația în care nu folosești mașina.
Există două situații în care cu siguranță nu ai vrea să te afli. Pe de-o parte să te oprească un agent de la „Rutieră” și să îți solicite documentele, între care și RCA-ul.
A doua situație este și cea mai urâtă, și anume să provoci un accident de circulație. Dar, dacă deții o poliță de asigurare valabilă, vei fi scutit de multe bătăi de cap.
Privind lucrurile din cealaltă perspectivă, trebuie să știi că, dacă nu ai un RCA valabil, riști o amendă usturătoare.
Conform prevederilor art. 6, alin. (7) din Legea nr. 132/2017, asiguratul are obligaţia ca, pe toată durata suspendării contractului RCA, să imobilizeze vehiculul într-un spaţiu privat, în afara domeniului public. Neîndeplinirea acestei obligaţii este asimilată cu încălcarea obligaţiei de asigurare şi neîndeplinirea obligaţiei de a depune plăcuţele de înmatriculare şi se sancţionează contravenţional conform art. 37 alin. (9).
Dacă ești implicat într-un accident sau ești oprit de polițiști și nu ai un RCA valabil, vei plăti o amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei. Ca măsură suplimentară ți se va reține certificatul de înmatriculare al mașinii și chiar plăcuțele de înmatriculare.
În cazul în care polița a expirat cu mai mult de trei luni în urmă, polițiștii pot dispune suspendarea înmatriculării mașinii.
Dacă ești în această situație neplăcută și nu prezinți dovada încheierii unei polițe RCA în termen de 30 de zile de la data constatării, mașina poate fi radiată din circulație. În plus, autoritățile ar putea chiar decide confiscarea automobilului dacă aceasta este parcată pe domeniul public, fiind considerată bun abandonat.
Un bărbat s-a revoltat după ce a fost nevoit să plătească o sumă mare pentru trei ore cât a stat cu mașina în parcarea Spitalului Județean de Urgență Cluj-Napoca.