15artiști îndrăgiți de muzică populară își unesc forțele luna aceasta într-un spectacol caritabil menitsă ofere animalelor vulnerabilei o șansă la îngrijirea pe care o merită.Astfel, avem bucuria de a vă invita la concertul caritabil DIN SUFLET PENTRUFIECARE SUFLET, ce vaavea loc în prag de Buna Vestire, pe data de 24 martie 2024, la Berăria H din București. Momenteleartistice sunt dedicatestrângerii de fonduri pentru finalizarea construcției Sache Hospital, primulspital veterinar social comunitardin țară, demers inițiat de Asociația pentru Protecția Animalelor Sache.
Evenimentul își va deschide ușile la 17:30, urmând ca în cadrul său Laura Fincu, fondatoarea Sache,să țină un discurs despre nevoia societății pentru astfel de facilități și va oferi noutăți cu privire lastadiul spitalului, urmând ca de la 19:00 să cânte pe scenă Mioara Velicu, Steliana Sima, MarianaIonescu Căpitănescu,Elena Merișoreanu, Emilia Ghinescu,Mărioara Man Gheorghe, ValentinSanfira, Codruța Filip, Grigore Gherman, Maria Stepovenco, Emilia Holtea, Ilie Caraș, Raluca Diaconu,Mihaela ApostolșiVasile Ostafi.Steliana
Sache Hospital este construit în comuna Tărtășești, Dâmbovița și în prezent se află"la gri", cuajutorul a 350,000 EURO strânși din donații până în prezent. 110,00 EURO mai lipsesc ca AsociațiaSache să finalizeze proiectul în această vară.
Laura Fincu, fondator și CEO, detaliază: "Situația animalelor de companie din România este tragică.Managementul populației de câini și pisici nu urmează bunele practici iar rezultatul este un fluxcontinuu de animale care experimentează cruzime și neglijență extremă. În contextul în care doar15% dintre câinii înregistrați oficial în România sunt sterilizați, iar un câine poate avea până la 60,000de urmași în 6 ani, matematic, prin eutanasiere, nu se poate ține pasul, în timp ce impactulemoțional și financiar asupra societății este devastator. Printr-un astfel de spital veterinar, unic înțară, animalele vor putea beneficia de soluții accesibile și accentul va fi pus pe prevenție, strategiecare a funcționat în alte țări occidentale."Cei care nu reușesc să participe la eveniment pot susține Sache Hospital printr-un mesajcu textulVET la 8845. Astfel, o donație de 2 EURO se va duce lunar către locul în care fiecare animal singur sau dintr-o familie vulnerabila își va putea găsi salvarea.
Partener principal: Berăria H
Despre SacheSache Vet Clinic și Asociația Sache se numără printre cele mai importante ecosisteme de protecție aanimalelor, prin rezultatele depuse în elaborarea politicii de sterilizare gratuită, atragere fonduripentru campanii și tratare și reabilitare animale domestice. Echipa este formată din 12 persoane:medici și asistenți veterinari, manageri de proiect, fundraiseri și oameni de comunicare.În 8 ani de la lansare, clinica Sache Vet Clinic a sterilizat aproximativ 100,000 de animale, a tratat șiajutat 12,000de cazuri gratuit, indiferent de complexitate, a plasat spre adopție aproape 2,000 cățeiși pisici și a desfășurat peste 50 de campanii naționale de sterilizări. În paralel, a contribuit la acțiunide educație și advocacy pentru a preveni înmulțirea necontrolată a câinilor și deținerea responsabilăși a atras 20 de parteneri naționali și internaționali care susțin activitatea asociației. Inspirația lor este Sache, un câine a cărui poveste este universală, cu un destin similar milioanelor deanimale abandonate și rănite de pe stradă. Din fericire, acesta a putut fi salvat la timp cu ajutorulfondatoarei Laura Fincu și a altor studenți din București. Acum are 17 ani, trăiește liniștit alături de eiși supervizează construcția spitalului.