• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Stiri

Conferința de presă de la Paris. Cum a reacționat David Popovici când a fost întrerupt de un jurnalist român: "Cât s-a vorbit despre asta"

David Popovici a întrerupt un jurnalist român
David Popovici  [Sursa foto: Facebook, captura YouTube / colaj Radio Impuls]
David Popovici a reacționat vehement, după ce a fost întrerupt de un jurnalist român, la conferința de presă de la Paris. Ce l-a deranjat pe campionul olimpic?

După ce a urcat pe treapta a treia a podiumului în "proba regină", David Popovici, medaliat cu aur și cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, a acordat un amplu interviu, în care a vorbit despre condițiile precare în care el și alți sportivi români se pregătesc în țară. La un moment dat, sportivul legitimat la CS Dinamo a vorbit despre momentul de acum trei ani, când, la prima sa participare la Olimpiadă, tânărul înotător român a fost la doar două sutimi distanță să ia medalia de bronz la 200 metri liber.

În timpul conferinței de presă de la Paris, un jurnalist român a menționat: "La cealaltă Olimpiadă, ai ratat medalia la un vârf de unghie...", acesta a fost momentul în care David Popovici l-a întrerupt.

"Mamă, n-o suport pe asta cu unghia. Cât s-a vorbit despre asta... Dar nu, înțeleg. Acele două sutimi de care mai aveam nevoie să urc pe podiumul olimpic, uite că am avut nevoie de ele acum să ajung în fața celui de pe locul doi.

Cu două sutimi diferență am luat medalia de aur. Poate că totul înseamnă ceva. Și la sută am luat bronzul cu o sutime față de cel de pe locul 4. Ăsta e sportul. Muncim ani pentru ceva ce nici nu poți opri pe cronometru la telefon, e imposibil să oprești la o sutime. E mult mai rapid decât clipitul.Și, totuși, noi ne batem pe acele sutimi și nu doar la sportul meu, ci și la celelalte.
Fie că e vorba de sutimi, miimi, noi ne zbatem și muncim foarte mult pentru ele",
a declarat David Popovici.

David Popovici a întrerupt un jurnalist român
David Popovici [Sursa foto: Facebook]

Astăzi, vineri, 02 august 2024, David Popovici se întoarce acasă pe aeroportul din Otopeni, ora 15.50. Împreună cu echipa sa tehnică și alături de Camelia Potec, președinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern și vicepreședinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, campionul olimpic va susține o nouă conferință de presă la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă

Citește și: Ce a scris presa din China despre David Popovici după ce Pan Zhanle l-a învins în proba de 100 de metri liber la Jocurile Olimpice de la Paris

David Popovici primește o sumă impresionantă pentru medaliile de aur și de bronz cucerite la Jocurile Olimpice de la Paris 2024

Performanța sa extraordinară de la Jocurile Olimpice va fi recompensată de COSR cu 200.000 de euro (140.000 de euro pentru aur și 60.000 de euro pentru bronz). Și CS Dinamo pregătește o premiere record pentru David Popovici, urmând să-i ofere 50% din suma încasată de la COSR. Ionuț Popa, președintele clubului sportiv Dinamo, a anunțat că sportivul va primi 100.000 de euro din partea clubului Dinamo: 70.000 de euro vor fi pentru medalia de aur, în timp ce bronzul va fi recompensat cu 30.000 de euro. Iar de la Ion Țiriac se va alege cu o mașină în valoare de circa 50.000 de euro. De asemenea, Ionuț Popa a declarat pentru ProSport că săptămâna viitoare îi va propune lui David Popovici prelungirea contractului cu clubul din Ștefan cel Mare:

„David a fost fantastic la această Olimpiadă și vă asigur că noi cei de la Dinamo nu îl vom pierde. Săptămâna viitoare ne vom întâlni cu el și îi vom propune prelungirea contractului cu Dinamo. Suntem convinși că David va semna tot cu noi. Misiunea pe acest ciclu olimpic David și-a încheiat-o cu brio, iar noi cei de la Dinamo ne mândrim cu David Popovici. Noi cei de la clubul Dinamo, David Popovici, staff-ul lui, părinții săi, Federația de specialitate, am fost o singură familie și uitați că am reușit. Mă bucur enorm pentru David. Voi discuta cu el și despre un program de campanie pentru niște proiecte de atragere a copiilor, iar David este un brand național și un idol pentru toți copiii care vor să facă natație. Și sunt convins că foarte mulți copii vor să îi calce acum lui David pe urme. În sfârșit avem și noi un bărbat medaliat cu aur la Olimpiadă.Șeful CS Dinamo a vorbit și despre apelul lui Popovici către autoritățile din România: ”Este unul logic. David își dorește o infrastructură mai bună în toată România, nu doar în București și nu doar pentru el. Sper că cei care pot să decidă vor încerca să facă ceea ce David își dorește pentru toată țara", a declarat Ionuț Popa.

David Popovici a întrerupt un jurnalist român
David Popovici [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Marele rival al lui David Popovici în finala de 100 de metri, aflat în plin scandal de dopaj. Controversele care zguduie Jocurile Olimpice de la Paris 2024