Confesiunea sfâșietoare a medicilor români, blocați în vama din Serbia în timp ce încercau să o salveze pe Daria și pe tatăl ei: ”Era o disperare pe care nu o pot uita”
Medicii români, opriți în vamă în timp ce Daria și tatăl ei mureau pe asfalt
O tragedie cutremurătoare petrecută la doar câțiva kilometri de granița României a scos la iveală nu doar durerea unei familii distruse, ci și suferința profundă a unor medici români care au fost nevoiți să asiste neputincioși la agonia unei fetițe, ținuți în vamă de autoritățile sârbe.
O copilă de 7 ani, campioană la dans, și tatăl ei au murit într-un accident provocat de un șofer sârb băut, iar echipajele de urgență trimise din România au fost oprite 28 de minute la frontieră pentru că nu aveau pașapoartele la ei.
Confesiunea sfâșietoare a medicilor români, blocați în vama din Serbia în timp ce încercau să o salveze pe Daria și pe tatăl ei
Cornelia Bernardi, medic pe una dintre ambulanțele din Mehedinți, a povestit printre lacrimi cum a fost întâmpinată la vamă de strigătul sfâșietor al mamei.
Din păcate, granițele nu au cedat în fața urgenței. Deși au explicat că este vorba despre o misiune medicală și că viața unui copil e în pericol, polițiștii de frontieră sârbi nu au permis trecerea ambulanțelor. Medicii nu aveau pașapoartele asupra lor, un detaliu birocratic care a cântărit mai mult decât viața. „Mama fetiței și cel care sunase au venit în fugă la noi și au zis: ”Salvați-mi fetița!” Era o disperare pe care nu o pot uita.
Am simțit că trebuie să trecem dincolo de orice regulă, de orice graniță. I-am implorat. Le-am spus că e urgență, că trebuie să ajungem neapărat. Le-am explicat că există un protocol internațional. Din păcate, ori nu era cunoscut la vama cu Serbia, ori pur și simplu nu i-a interesat. Dar pentru noi, pentru mine personal, a fost groaznic.”, a mai mărturisit Cornelia Bernardi, pentru Observatornews.ro.
Mărturia dureroasă a medicilor care nu au mai putut să-i salveze pe Daria și pe tatăl ei
Tragedia a avut loc pe drumul dintre Tekija și Kladovo, în Serbia. Un grup de români se întorcea de la un concurs internațional de dans. Autocarul care transporta trupa de copii era urmat de două mașini cu părinți și alți copii. Un șofer sârb băut a intrat pe contrasens. Prima mașină a reușit să evite impactul. A doua, nu. În ea se aflau patru persoane, mama, tatăl, fetița de 7 ani și o colegă a acesteia. După accident, autoritățile sârbe au trimis o ambulanță, însă mama fetiței a apelat și la 112 în România. Medicii din Mehedinți s-au mobilizat rapid și au pornit spre graniță, cu speranța că pot salva măcar unul dintre cei răniți. Dar au fost opriți. Poliția de Frontieră din România a explicat ulterior că echipajele de urgență pot intra în Serbia în baza codului Schengen, chiar dacă țara vecină nu face parte din spațiul de liberă circulație. Partea sârbă nu a oferit, până acum, nicio justificare oficială pentru întârziere.