Până să spună în fața tuturor că este de etnie romă, Connect-R și-a făcut mari probleme din cauza rasei sale. Artistul a făcut declarații sincere despre subiect
Connect-R este unul dintre artiștii cei mai apreciați de la noi din țară pentru cariera pe care o are, dar și pentru longevitatea sa în industrie. În timpul premiilor Music Awards, Connect-R a stârnit un adevărat subiect în presă în momentul în care s-a urcat pe scenă, și-a luat premiul, după care și-a dat geaca la o parte și a lăsat tricoul pe care scria: „Sunt țigan!”. Fanii l-au apreciat pentru curajul de care a
dat dovadă, dar uite că la mulți ani de la eveniment, artistul a recunoscut că avea complexe legate de rasă.
„Motorul care m-a propulsat să fac treaba asta a fost faptul că rap-ul mi-a dat fix ce aveam eu nevoie. Eram un tip foarte emotiv și aveam și complexul ăsta că sunt țigan. Când mi-am pus blugul ăla și tricoul de rapper și șapca într-o parte, tricoul de rapper.
Îmi luasem masca perfectă ca tu să nu vezi emoția mea. După aia am descoperit frumusețea. Dintre toate meseriile e singura care pune pe tine firea lumii, adică, știi cum e, ca să dscoperi profunzimea trebuie să renunți la masca ta socială și e foarte greu să renunși la toată treaba asta. Știm și din scripturi că firea lumea este vrăjmășie pentru lumea”, a explicat Connect-R.
Motivul pentru care lui Connect-R i se mai spune și „Relu”: „Cred că așa e la țigani. Mama știe”
Toată lumea îl cunoaște după numele de Connect-R, însă cei din breaslă și apropiații îi mai spun și „Relu”, numele său real fiind „Ștefan”. Invitat de Damian Drăghici în podacastul său, acesta a fost întrebat de ce i se mai spune și „Relu”. Curios sau nu, Connect-R spune că nu are o explicație pentru asta.
„Nu mă cheamă Relu, dar cred că așa e la țigani, mai ai un nume.
Nici măcar nu e o poreclă, mama știe mai bine ce e. Cred mult în Ștefan și încep să-l descopăr din ce în ce mai mult cu timpul și îmi place de el. Seamănă mai mult cu copilul din mine. Copilul Ștefan ar fi mândru de adultul Ștefan, artistul spunând că abia acum începe să fie mândru”, a spus Connect-R în podacastul lui Damian Drăghici.