Connect-R este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din țara noastră, dar până să ajungă la succes, cântărețul a avut de străbătut un drum lung, plin de încercări. Invitat recent în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Connect-R a vorbit fără rețineri despre copilăria sa. Întrebat dacă au existat momente când i-a fost rușine cu părinții săi, artistul a recunoscut că, în adolescență a existat o situație când i-a fost rușine cu familia sa. Mai exact, îndrăgitul cântăreț era deranjat că prietenii săi din copilărie
„O singură dată mi-a fost rușine cu părinții mei și asta tot cumva din cauza lor pentru că veneam de afară unde eram strigat cu apelativul țigan. Eu am venit acasă și le-am spus părinților ce înseamnă să fiu țigan, atunci mama mi-a zis că nu sunt țigan și că sunt român.
Citeste si: Connect-R motivul real pentru care s-a certat cu Alex Velea: „Da, așa e, eram frustrat”
Atunci mi-a fost rușine și țin minte că, la un moment dat, am luat o perie de sârmă și mă frecam să văd dacă iese treaba asta, să acopăr și să nu observe lumea că sunt țigan.
Deși este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi, puțini știu povestea tristă a artistului din copilărie. Connect-R s-a luptat din greu cu sărăcia până a ajunge la viața de succes de astăzi. În continuare, cântărețul le-a dezvăluit telespectatorilor ce și-a dorit cel mai mult să mănânce în copilărie, dar nu și-a permis.
„Eu sărăcia am trăit-o mai mult prin părinții mei, pentru că atunci când ești copil singura ta dorință este să te joci.(..) Da, am simțit sărăcia și m-a durut, dar cred personal că Dumnezeu nu lasă e nimeni să moară de foame. Nu cred că au fost zile întregi în care nu am mâncat. Se găsea ca tata să găseasecă o lucrare particulară și să facă ceva bani până la 8-9 seara, reușeam cumva să mâncăm, dar a fost greu. Ce mi-am dorit să mănânc când eram mic și nu am apucat au fost niște crossante, atunci nu îmi permiteam să le cumpăr”, a mai adăugat artistul.