• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Actualitate

Controversa de la JO continuă! Sabrina Voinea face apel la Tribunalul Suprem Elvețian

Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea face apel împotriva deciziei TAS
Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea face apel împotriva deciziei TAS [Sursa foto: Hepta]
Sabrina Voinea contestă decizia TAS la Tribunalul Suprem Elvețian. Gimnasta continuă luptă pentru medalia de bronz de la Jocurile Olimpice.

Sabrina Maneca-Voinea continuă lupta pentru medalia de bronz de la Jocurile Olimpice și face apel la Tribunalul Suprem Elvețian după ce consideră că a fost nedreptățită în finala de la sol.

Sabrina Voinea face apel la Tribunalul Suprem Elvețian

Gimnasta Sabrina Voinea a înaintat un apel la Tribunalul Suprem Elvețian (TSE) în care contestă decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, care a acordat medalia de bronz Anei Bărbosu în finala de la sol a Jocurilor Olimpice de la Paris.

Decizia TAS a fost contestată de Sabrina, care consideră că a fost penalizată în mod incorect pentru că ar fi călcat în afara covorului în timpul exercițiului. Cu toate acestea, imagini difuzate de NBC, care au inclus un zoom și o redare cu încetinitorul, sugerează că gimnasta nu a depășit linia, ceea ce ar însemna că nu ar fi trebuit să fie sancționată. Federația Română de Gimnastică (FRG) a solicitat inițial la TAS acordarea a trei medalii de bronz: una pentru Sabrina Maneca-Voinea, una pentru Ana Maria Bărbosu și una pentru americanca Jordan Chiles.
În data de 10 august, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis să acorde medalia de bronz doar Anei Maria Bărbosu, menținând sancțiunea aplicată Sabrinei Voinea, în ciuda dovezilor video care sugerau că penalizarea nu a fost justificată. În urma acestei decizii, Sabrina Maneca-Voinea și Federația Română de Gimnastică au decis să conteste hotărârea la Tribunalul Suprem Elvețian.

Sabrina Maneca-Voinea apelează la Tribunalul Suprem Elvețian pentru revizuirea deciziei TAS
Sabrina Maneca-Voinea apelează la Tribunalul Suprem Elvețian pentru revizuirea deciziei TAS[Sursa foto: Hepta]

Citește și: Sabrina Voinea face terapie după înfrângerea de la Jocurile Olimpice: "Am fost aproape să chem salvarea"

Sabrina Maneca-Voinea nu renunță medalia de bronz de la Jocurile Olimpice 

Luni seara, Federația Română de Gimnastică a anunțat oficial printr-un comunicat publicat pe pagina sa de Facebook că apelul a fost înregistrat la TSE. „Prin prezentul comunicat de presă dorim să vă informăm că astăzi, 26.08.2024, Tribunalul Suprem Elvețian (TSE) a confirmat primirea recursului formulat de către FRG și Sabrina Maneca Voinea împotriva hotărârii pronunțate de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Mulțumim Comitetului Olimpic și Sportiv Român pentru sprijinul constant oferit în prezentul demers, avocaților noștri Dr. Av. Mădălina Diaconu și Av. Sabin Gherdan, care ne reprezintă la TSE, precum și partenerilor autorizați ai Federației Române de Gimnastică, Casa de avocatură Popescu & Asociații și Av. Bogdan Foloștină”, se arată în comunicatul FRG. Reamintim că în data de 5 august, în cadrul finalei de la sol, Ana Bărbosu a fost inițial anunțată ca medaliată cu bronz, însă după ce americanca Jordan Chiles a depus o contestație, nota acesteia a fost ajustată de la 13,666 la 13,766, ceea ce a plasat-o pe Chiles pe locul trei.
Sabrina Maneca-Voinea a contestat, de asemenea, nota sa de 13,700, dar contestația a fost respinsă. În final, medalia de aur a fost câștigată de brazilianca Rebeca Andrade, cu un scor de 14,166, iar argintul i-a revenit americancei Simone Biles, care a obținut 14,133 puncte. În urma deciziei TAS, Ana Maria Bărbosu a obținut medalia de bronz cu nota de 13,700, în timp ce Sabrina Maneca-Voinea s-a clasat pe locul patru cu aceeași notă, iar Jordan Chiles a ocupat locul cinci cu 13,666 puncte. Ana Maria Bărbosu a primit oficial medalia de bronz în data de 16 august, în cadrul unei ceremonii organizate pe esplanada Casei Olimpice din București.

Sabrina Maneca-Voinea caută dreptate la Tribunalul Suprem Elvețian
Sabrina Maneca-Voinea caută dreptate la Tribunalul Suprem Elvețian[Sursa foto: Hepta]

Citește și: Reacția Anei Bărbosu după decizia TAS: ”Sper ca data viitoare să fim toate trei pe podium!”