Ştirile Kanal D şi Asociaţia BookLand au dat ieri startul campaniei “Se sună de schimbare!”, un demers menit să vină în întâmpinarea copiilor care învaţă în şcolile rurale româneşti, cele mai afectate de lipsa fondurilor din educaţie sau de nepăsarea autorităţilor.
Începând de ieri, Kanal D a început campania <Se sună de schimbare>, iar telespectatorii au putut urmări, în cadrul principalului jurnal informativ, un prim reportaj emoţionant realizat de către echipa Ştirile Kanal D, în comuna Laloșu, jud. Vâlcea, așezare în care zeci de copii privesc, în fiecare zi, cum școala lor se dărâmă. Situația în comuna Laloșu este una destul de precară; banii sunt aproape inexistenți, dar copiii de aici visează, în pofida greutăților, pe care le întâmpină zi de zi, că într-o zi lucrurile se vor schimba în bine și vor avea toate cele trebuincioase pentru a avea acces
În această seară vom ajunge in comuna Giubega, și îi vom cunoaște pe copiii dornici de învăţătură care ai nevoie de ajutorul nostru, al tuturor.
Conform statisticilor, în România ultimilor 30 de ani, s-au închis mii de scoli, fie din lipsa de elevi, a abandonului școlar, fie că acestea reprezentau un adevărat pericol pentru cei care le călcau pragul. Mai puțin de patru sute de instituții de învățământ s-au construit în tot acest timp. Mai
Campania inițiată de Kanal D și BookLand România “Se sună de schimbare!” își propune să modernizeze școlile din mediul rural și, multumită oamenilor cu inimă mare, să le ofere copiilor șansa la educație în condiții decente.
Toţi cei care îşi doresc să se alăture campaniei “Se sună de schimbare!” pot contribui la bucuria copiilor în noul an şcolar trimiţând un SMS, cu textul CONSTRUIM, la 8845, şi donând astfel 2 Euro lunar pentru normalitate în educaţie. Numărul este valabil în reţetele Orange România, Vodafone România, Telekom şi Digi Mobil.
Sumele strânse în urma campaniei vor merge către Asociaţia BookLand care le va direcţiona spre şcolile din mediul rural care au nevoie de renovare, reabilitare. Donaţia poate fi oprită trimiţând textul CONSTRUIM STOP, la 8845.
Nu pierdeti, în fiecare seară, de la 19:00, o serie de reportaje emoţionante realizate de Ştirile Kanal D, în diferite sate şi comune din România, unde şcoala are nevoie de ajutor pentru a-şi putea primi, în condiţii decente, noi generaţii de copii.