Close sidebar
Stiri mondene

Coregrafa Adina Cezar s-a stins din viata: "Astăzi, draga mea mamă, Adina Cezar, a plecat în lumea îngerilor"

Adina Cezar, unul dintre cei mai buni coregrafi ai Romaniei, s-a stins din viata

Corina Şuteu, fost ministru al Culturii, a transmis un mesaj emoţionant: "She was ONE of her kind! Adina Cezar nu mai este… "

Coregrafa Adina Cezar a murit la vârsta de 82 de ani, a anunţat pe Facebook fiica artistei.

"Astăzi, draga mea mamă, Adina Cezar, a plecat în lumea îngerilor. A plecat în pace, înconjurată de cei dragi. Trupul său va fi aşezat la Biserica Sf. Stelian-Lucaci, iar serviciul funerar de înmormântare va fi unul privat, la Cimitirul Mănăstirii Cernica", a scris Yvonne Toader (Cezar) pe reţeaua de socializare.

Corina Şuteu, fost ministru al Culturii, a transmis un mesaj emoţionant: "She was ONE of her kind! Adina Cezar nu mai este… Ea este cea care mi-a deschis gustul pentru dansul contemporan pe vremea când debutam

în critica de teatru. O fiinţă a carei personalitate se lipea de tine pentru totdeauna. Generaţiile de azi îi datorează enorm!".

Citește și: Mesajul sfâșietor transmis de soția regretatului artist Gabi Stângău, la o lună de la moartea lui

Fondatoare a companiei de dans Contemp, Adina Cezar a fost o inovatoare, introducând o concepţie revoluţionară asupra expresivităţii mişcărilor coregrafice. A lucrat cu şi alături de Liviu Ciulei, Cătălina Buzoianu, Cornel Todea, Silviu Purcărete, Lucian Sabados, Iulian Mihu şi a predat ca profesor invitat la şcoli de dans prestigioase din toată lumea.

Adina Cezar a absolvit Liceul de Coregrafie din Bucureşti în anul 1957 şi şi-a început activitatea de balerină la Opera Naţională din Bucureşti în acelaşi an. În 1965, a participat ca prim-balerină la festivalul Champs Elysees, Paris, în "Le Marteau sans maître" de Pierre Boulez, un spectacol în premieră mondială.

Adina Cezar a murit
Coregrafa Adina Cezar a murit. Anuntul a fost facut de catre fiica ei

A devenit profesor la Liceul de Coregrafie Bucureşti în 1967.

În perioada 1969-1970, a fost bursieră a Guvernului Francez şi ulterior Diplomată la Schola Cantorum Paris. În 1970, a participat la cursuri la Academia de Dans Köln, Germania, avându-i profesori pe Gleen Tetley, Marija Churiel şi apoi la Essen, Germania, cu Pina Bauch ca profesoară.

A realizat coregrafia şi regia mai multor spectacole la Opera Română, Teatrul de Dans Clasic şi Contemporan "Oleg Danovski" din Constanţa, Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, Teatrul de revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti, Teatrul de Revistă din Constanţa şi la Cazino Victoria.