Close sidebar
Stiri mondene

Costin Craioveanu nu scapă de problemele cu legea! Fostul soț al Mihaelei Cernea a fost condamnat la închisoare

Motivul pentru care Costin Craioveanu a fost condamnat la închisoare [Sursa foto: Facebook]

Costin Craioveanu a fost condamnat la un an de închisoare pentru că a condus sub influența alcoolului. Nu este prima dată când pictorul are probleme cu legea.


In articol:

În toamna anului 2022, Mihaela Cernea și Costin Craioveanu au semnat actele de divorț după un mariaj de mai bine de 20 de ani. Cei doi au decis să meargă pe drumuri separate, însă au rămas în relații bune datorită celor doi copii pe care îi au împreună.

De-a lungul timpului, pictorul a mai avut probleme cu legea, mai ales după ce fosta lui soție a cerut un ordin de restricție împotriva lui, după ce l-a acuzat că ar fi agresat-o. Acum, Costin Craioveanu a fost condamnat la un an de închisoare pentru că a condus sub influența alcoolului.

Citește și: Câștigătorul Eurovision 2024 este non-binar. Tot ce trebuie să știi despre Nemo

Fostul soț al Mihaelei Cernea a fost condamnat la un an de închisoare

La finalul anului trecut, Costin Craioveanu a fost condamnat la un an de închisoare după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului. La aceaa vreme, pictorul a produs și un accident chiar în apropierea casei în care locuia Mihaela Cernea, alături de cei doi copii pe care îi au împreună. După ce a fost condamnat, pedeapsa acestuia a fost suspendată sub supraveghere, iar bărbatul a fost obligat să presteze muncă în folosul comunității timp de 60 de zile în cadrul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti sau în cadrul Administraţiei Domeniului Public Bucureşti-Sector 1.

Costin Craioveanu a fost condamnat la un an de închisoare
Costin Craioveanu[Sursa foto: Instagram]

„Solutia pe scurt: În baza art. 336 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Craioveanu Costin Iulian la pedeapsa închisorii de 1 an sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe (faptă din 29.01.2022). În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art.

92 Cod penal, termen care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti sau în cadrul Administraţiei Domeniului Public Bucureşti-Sector 1, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare”, se arată în decizia magistraților Judecătoriei Sectorului 5, potrivit cancan.ro.

Costin Craioveanu nu s-a mulțumit cu decizia instanței, astfel că a făcut apel. Cu toate acestea, decizia instanței nu a fost în favoarea lui, deoarece judecătorii Curții de Apel București au considerat contestația nefondată și au respins-o.

Citește și: Cine a plătit pentru nunta faraonică a lui Alin Oprea: "Ne-am dorit o nuntă simplă, însă Dumnezeu nu ne-a lasat"

Costin Craioveanu și Mihaela Cernea au divorțat după 20 de ani de relație

Costin Craioveanu și Mihaela Cernea au trăit o frumoasă poveste de dragoste mai bine de 20 de ani, însă când toată lumea se aștepta mai puțin cei doi au decis să divorțeze. La scurt timp după separare, pictorul și-a exprima public nemulțumirea față de divorțul de soția lui. „Să iubești un om 21 de ani și… nimic din cele spuse pe la ziare și judecători să fie 15 la sută adevăr? De ce ai stat iubita mea cu mine, dacă nu mă iubești, 21 de ani?”, a scris Costin Craioveanu pe contul de Instagram, potrivit libertatea.ro.

Costin Craioveanu și Mihaela Cernea au divorțat după 20 de ani de relație
Costin Craioveanu și Mihaela Cernea[Sursa foto: Instagram]

Divorțul de fosta soție a avut loc la scurt timp după ce fosta solistă a trupei Class l-a acuzat pe Costin Craioveanu că ar fi agresat-o. Acum, pictorul și-a refăcut viața alături de o altă femeie, cu care s-a și căsătorit, și păstrează legătura cu fosta soție doar de dragul copiilor pe care îi au împreună.