CRBL a anunțat că a divorțat de Elena, femeia care i-a dăruit o fetiță minunată. Cu toate acestea, cei doi nu au dezvăluit motivele despărțirii, preferând să păstreze adevărul ca un secret al lor.
CRBL a dezvăluit că, în ciuda divorțului, el și Elena au rămas într-o relație matură și au luat decizia de comun acord, fără scandaluri sau reproșuri.
Artistul a abordat și subiectul sensibil al divorțului în fața fiicei sale, subliniind că această discuție a rămas în cadrul familiei. „Cum i-am explicat divorțul fetiței noastre? Asta e o discuție de familie pe care am avut-o doar noi. A fost așa cum a trebuit să se întâmple, și atât. Nu este o discuție publică, sub absolut nicio formă, e doar de familie. ”, a spus CRBL. În ciuda divorțului recent, CRBL nu exclude posibilitatea de a se îndrăgosti din nou și chiar de a se căsători a treia oară. „Sunt o persoană care pot să iubesc și mâine și poimâine să mă însor. Sunt o persoană care așteaptă ziua de mâine și mă bucur de ea. Dar nu există un răspuns la întrebare, nu există ceva anume, cineva anume. Ca în orice relație, la început, cercetezi, testezi, te cunoști. Și îți dai seama pe parcurs dacă te apropii sau de îndepărtezi.”, a dezvăluit el. CRBL a mai spus că nu pune accent pe aspectul fizic al viitoarei sale partenere, ci pe alte calități. „Forma fizică e irelevantă, cât timp este plăcută. Sunt mult mai multe alte aspecte de care țin cont. Și să aibă umor, să fie nebunie…”
Citește și: De ce s-au certat, de fapt, CRBL și Smiley: ”Orgoliul și zodia nu ne-au lăsat să trecem așa ușor"