Close sidebar
Stiri mondene

CRBL nu se mai ascunde și recunoaște tot! Motivul real care a dus la destrămarea căsniciei sale: "Știu că sunt foarte mulți care nu ar face lucrul ăsta"

CRBL a vorbit pentru prima dată deschis despre divorțul de soția sa, Elena. Artistul a dat toate cărțile pe față în legătură cu acest subiect.


In articol:

CRBL și Elena, soția sa, au decis să divorțeze după aproape două decenii de căsnicie. Decizia lor vine la aproape doi ani de când aceștia au revenit în România din Spania, unde s-au mutat în timpul pandemiei. Deși au trăit o poveste de dragoste de invidat, se pare că nimic nu a putut să le salveze căsnicia sortită eșecului.

Invitat în cadrul unei emisiuni TV, artistul a vorbit pentru prima dată despre motivele care au dus la destrămarea căsniciei sale.

„Noi suntem și am fost o familie unită. Am construit niște lucruri extraordinare împreună. Alexia confirmă toată povestea noastră. Noi ne-am promis acum 16 ani, că în momentul în care se va întâmpla să se stingă flacăra aia, să încercăm să o aprindem sau să vedem ce se întâmplă. Nu e un motiv anume.

Dar în momentul în care ajungi în punctul ăla și încerci, și faci toate demersurile și vezi că nu mai merge, atunci te pui la masă ca un adult și stai de vorbă despre subiect, și am hotărât amândoi de comun acord să facem acest pas. Și că poate de acasă nu pare așa, că la noi, în lume, divorțurile sunt doar despre înșelat, bătăi, sau alte lucruri. La noi nu a fost cazul ăsta. Noi nu facem parte din șablonul ăsta. Noi am fost doi oameni care am zis că decât să ajungem într-o zonă în care să ne batem joc de noi, sau de familia noastră mai bine comunicăm și luăm o decizie echilibrată. Știu că sunt foarte mulți care nu ar face lucrul ăsta, cum ar fi părinții noștri, care s-au complăcut în chestia asta. Îmi pare rău că oamenii de acasă citesc și cred tot ce văd, și asta e un circ”, a declarat CRBL.

Citește și: Cu ce probleme se confruntau CRBL și Elena în timpul relației: ”Compromisurile le-am făcut atunci”

" Suntem foarte echilibrați". Ce spunea CRBL acum un an despre divorț

CRBL remarca că Elena îl înțelege foarte bine și îl ajută să rămână pe drumul corect în viață. Descria relația lor ca fiind una de complementare perfectă și evidenția faptul că, deși au avut certuri, acestea au fost rare și au fost tratate cu maturitate și argumente. Întrebat dacă s-a gândit vreodată să se separe de soția sa, artistul declara că nu a avut niciodată acest gând: „Eu sunt dependent de Elena, pentru că Elena nu este doar soția mea, ea este cel mai bun prieten al meu. E partenerul meu în afaceri. Este omul care mă pune la punct. Ea este mai mult decât atât. Eu nu mai plec de acasă pentru un proiect de atâta timp niciodată. Mă completează perfect. Nu știu dacă pot să spun un lucru pe care îl iubesc cel mai mult la ea, sunt foarte multe lucruri. Este persoana care m-a înțeles atât de bine și care mă poate ajuta să rămân pe drumul drept, când mă duc pe arătură. Am avut și noi discuțiile și certurile noastre de cuplu, așa cum sunt, dar sunt rare. Sunt cu subiect și cu predicat și cu argumente. Nu sunt discuțiile de liceu. Am trecut de mult peste treaba asta. Ajungem cumva la frustrări și lipsuri personale pe care, la un moment dat, le punem pe aceeași masă.(...) Nu am avut gândul asta niciodată. Am avut doar vorbe grele spuse la ceartă, la repezeală, la nervi, de genul asta. Dar niciodată nu a fost un lucru serios. Suntem foarte echilibrați”, spunea CRBL.

Citește și: Ce se întâmplă cu Alessia, fiica Elenei și a lui CRBL, după despărțirea părinților: ”Trebuie să aibă cineva grijă de ea”