Alocațiile copiilor se măresc, începând cu luna februarie 2024. Ministerul Muncii a făcut anunțul în urmă cu doar câteva zile și se pare că majorarea va fi de 13,8% atât pentru copiii de peste doi ani, care urmează cursuri liceale și profesionale, cât și pentru cei cu handicap. Iată cât vor primi copiii românilor în plus în fiecare lună.
Citește și: Iubitorii sporturilor de iarnă se bucură de o nouă pârtie de schi in Poiana Brașov
Anul acesta, alocațiile pentru copii cresc cu 13,8%. Până în luna ianuarie, cei mici primeau suma de 256 de lei, iar începând din februarie, aceștia vor primi cu 36 de lei mai mult. „Alocațiile de stat pentru copii cresc din ianuarie 2024 cu 13,8%.
„3,6 milioane de copii și tineri care urmează cursuri liceale și profesionale vor beneficia de sume mai mari aferente alocațiilor de stat. Plățile se fac din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale prin Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.
Alocațiile copiilor cu vârste de peste 2 ani și care urmează cursuri liceale și profesionale vor crește din luna februarie la 292 de lei. În cazul copiilor cu handicap sau al celor cu vârste de până la 2 ani, alocația va crește de la 631 de lei la 719, conform legii 61/1993, care stă la baza acestor majorări automate în funcție de inflație.
„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației.
Anul trecut a fost majorată și alocația lunară de plasament, iar copiii plasați într-o familie, la o persoană sau la un asistent maternal primesc suma de 950 de lei. Conform execuției preliminare a bugetului, Ministerul Muncii și al Solidarității a plătit în anul 2023 suma de 13,26 miliarde de lei pentru alocațiile de stat pentru copii.
Citește și: Ce filme și seriale apar pe Netflix în februarie 2024?