Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu au format unul dintre cele mai longevive și îndrgite cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi s-au despărțit în februarie 2021, după o relație care a durat aproximativ 9 ani. În prezent, Cristina Ciobănașu trăiește o frumoasă poveste de iubire alături de Alex, în timp ce Vlad Gherman și-a găsit fericirea în brațele actriței Oana Moșneagu, unde au fost colegi în serialul "Adela".
„E foarte bine. Este omul care mă cunoaște de când aveam 15 ani, este omul cu care am crescut, cu care am evoluat și avem foarte multe amintiri împreună. Desigur, a fost mai dificilă perioadă de după despărțire, dar am reușit să funcționăm, să rămânem prieteni.
Cristina Ciobănașu a dezvăluit că i-a explicat Oanei Moșneagu că nu mai are nimic de împărțit cu Vlad Gherman atunci când vine vorba despre viața amoroasă și că i se pare normal ca el să meargă mai departe după despărțirea lor, la fel cum a făcut și ea.
„La început au fost semne de întrebare, au fost discuții. Oana a avut emoții când ei s-au combinat, pentru că nu știa cum o să reacționez eu, daca o să fiu ok, pentru că eram la același loc de muncă. Inițial, mi-a spus Vlad despre ei, i-am zis că mă bucur, apoi mi-a spus că Oana are niste emoții și mi-a spus să vorbesc eu cu ea. Am luat-o deoparte și i-am spus să se liniștească, că nu mai suntem împreună. Noi am încheiat lucrurile foarte frumos și ambii ne-am dorit să avem o relație bună, să rămânem o amintire frumoasă și să știm că ne putem baza unul pe altul.”, a mai spus Cristina Ciobănașu.