Cristina Neagu, desemnată de 4 ori cea mai bună handbalistă a lumii, a decis să-și ia „ADIO” de la sportul pe care îl practică de aproape 25 de ani și căruia și-a dedicat întreaga viață.
„Am un mesaj important pentru iubitorii handbalului. Am decis ca la finalul acestui sezon să mă retrag din activitate. Nu e o decizie peste noapte, am stat să aleg momentul potrivit. Nu există un singur motiv, sunt mai multe motive, nu vreau să fie o zi tristă din partea fanilor handbalului”, a spus Cristina Neagu.
Handbalista a explicat ulterior că își dorește să încheie cariera într-un mod memorabil și să fie alături de fani la fiecare meci din ultimul său sezon: „Vreau să fac ceva special, o caravană, gândită de echipa de management, va merge în toate orașele, vom avea un loc special în care am să mă văd cu fanii. Sunt 25 de ani de carieră, am trăit multe momente frumoase, m-am bucurat de trofeul Ligii Campionilor și când am jucat pentru echipa națională.
Cristina Neagu a cucerit două medalii de bronz alături de echipa naţională, la Campionatul Mondial din 2015 şi la Campionatul European din 2010, însă fostul căpitan al tricolorelor rămâne cu regretul că nu a reușit să câștige nicio medalie de aur alături de națională. Spotriva pleacă de pe semicerc cu acest regret, chiar dacă știe că mereu a dat tot ce a avut mai bun pentru România.
"Nu știu dacă l-aș numi neapărat regret, ca sportiv vrei mereu mai mult. Am fost aproape cu echipa națională în 2015, cred că puteam fi campioane mondiale, puteam să câștigăm acea semifinală, nu a fost să fie. Cel mai mare vis al meu a fost să câștig o medalie de aur cu echipa națională, nu a fost să fie. Am jucat 18 ani pentru națională. E un regret și nu e, pentru că de fiecare dată când am intrat pe teren am dat tot ce am putut", a spus Neagu, conform digisport.ro.
Născută în Capitală, Cristina Neagu a început handbalul la vârsta de 12 ani, la CSŞ Nr. 5 din Bucureşti. La nivel de echipe de club, Neagu a jucat de-a lungul carierei la Activ Ploiești, Rulmentul Brașov, Oltchim Râmnicu Vâlcea, Buducnost și CSM București.
-De 4 ori cea mai bună jucătoare de handbal a lumii, un record.
-A marcat 936 de goluri în 213 de meciuri pentru România.
-Deține o medalie de bronz la Mondialele din 2015 și una de bronz la Europenele din 2010.
-A câștigat campionatul României de 9 ori, Cupa și Supercupa de câte 6 ori.
-Deține 4 titluri și 4 Cupe câștigate în Muntenegru alături de Buducnost. Aici a câștigat în 2015 și singurul trofeu al Ligii Campionilor din palmares.
-A evoluat de-a lungul carierei pentru HC Activ Ploiești, Rulmentul Brașov, Oltchim Rm. Vâlcea și CSM București.
-A participat alături de naționala României la 7 Campionate Mondiale (2007, 2009, 2013, 2015, 2017, 2019, 2023), 8 Campionate Europene (2008, 2010, 2012, 2014, 2016, 2018, 2020, 2022) și două ediții ale Jocurilor Olimpice (2008, 2016).