Yasmine Pascu, actuala soție a lui Pepe, nu este doar partenera cunoscutului cântăreț, ci și o femeie de succes care practică o meserie populară și bine plătită în zilele noastre. Deși s-au căsătorit în urmă cu câteva luni, relația lor durează de mult timp, iar împreună au și un băiețel.
Deși Pepe un artist extrem de cunoscut, Yasmine preferă să fie mai discretă în ceea ce privește viața ei personală și profesională.
În plus față de cariera sa de make-up artist, Pepe i-a oferit recent soției sale un cadou special, despre care a vorbit cu mândrie. Artistul i-a făcut cadou Yasminei o afacere, un magazin de haine situat chiar în centrul Capitalei. Acest proiect a fost gândit special pentru soția sa, iar Pepe a declarat că se va implica activ în dezvoltarea acestei afaceri, alături de ea. „Tot timpul mi-au plăcut hainele. Și am cumpărat de peste tot. Tot călătorind, am descoperit niște lucruri foarte frumoase în Italia. Și mi-am zis că este momentul să ne îmbrăcăm de la propriul nostru magazin.”, a declarat Pepe. Magazinul de haine, deschis recent, este afacerea familiei și, conform artistului, a fost creat în primul rând pentru Yasmine. Cei doi au planuri mari pentru această afacere și vor să fie implicați personal în interacțiunea cu clienții. „Astăzi s-a deschis oficial. E afacerea familiei și am făcut-o în primul rând pentru Yasi. Ne vom ocupa amândoi, vom fi și noi în magazin să vindem, să întâmpinăm clientul. Evident însă, că avem și angajați. De asemenea, produsele pot fi comandate și de pe site-ul magazinului. Nici măcar nu am socotit la cât s-au ridicat cheltuielile, pentru că investiția este pe termen lung. Avem câte 2-3 modele doar pentru fiecare mărime, pentru că nu vrem să vindem uniforme.”, a adăugat Pepe.