Victor Dorobanţu este actorul român din superproducția Wednesday, care a interpretat rolul The Thing, „mâna” misterioasă. Serialul a fost filmat pe parcursul a șase luni în România, la insistențele regizorului și producătorului Tim Burton. Dorobanţu este din Ploiești, iar rorlul să din serial a fost considerat drept o revelație de către jurnaliștii din Europa și Statele Unite.
Înainte a juca în serialul Wednesday, actorul a mărturisit că traversa o perioadă extrem de dificilă și că nu își putea câștiga existența, deși avea două locuri de muncă în același timp.
"Fix înainte de a mă contacte producția Wednesday, am renunțat la job-urile mele. Aveam două job-uri în același timp, ambele de sale, de vânzări. Eram foarte deprimat că nu îmi pot câștiga existența din artă. Și nu aveam nici un backup plan, nu aveam nici un ban pus deoparte.
Însă, însă norocul i-a surâs și dorința de a deveni celebru s-a împlinit. Victor Dorobanţu era și magician și își dorea să facă oamenii să se simtă bine prin artă și să fie cunoscut.
"Am manifestat să se întâmple acest lucru. Stiu că suna clișeic. Până nu încerci pe bune, nu se întâmplă. Eu făceam magie, îmi doream să fiu cunoscut, să am mulți ochi care mă privesc și să îi fac să se simtă bine prin artă, însă nu știam dacă prin magie, prin actorie, sau orice fel de formă de artă. Voim să fac oamenii să se simtă bine și să trăiesc din asta, să îmi câștig existența. Am făcut tot ce am putut, mergeam la concursuri de talente, îmi imaginam foarte mult că fac acest lucru, visam cu ochii deschiși. Eu am fost mereu visător. De fiecare dată când m-am gandit la ceva mai mult timp, mi-a ieșit.", a mai precizat actorul, pentru sursa citată anterior.