Close sidebar
Stiri

Cuba a restricționat accesul populației la rețelele sociale, în urma protestelor din ultimele zile

Cuba a restricționat accesul populației la rețelele sociale [Sursa foto: PixaBay]

Autoritățile cubaneze au restricționat accesul la rețelele sociale și la platforme de mesagerie instantă, precum Facebook, Instagram, WhatsApp și Telegram.


In articol:

În contextul protestelor masive împotriva regimului, autoritățile cubaneze au restricționat accesul populației la rețelele sociale și de mesagerie online, precum Facebook, Instagram, WhatsApp și Telegram. NetBlocks, cu sediul la Londra, a afirmat pe site-ul oficial că rețelele sociale și platformele de mesagerie din Cuba erau înca parțial blocate marți, ceea ce" ar putea limita fluxul de informatii din Cuba".

Mii de cubanezi s-au alăturat demonstrațiilor anti-guvernamentale în orașe din toată țara, duminică pentru a protesta împotriva gestionării defectuoase a pandemiei și crizei economice, dar și împotriva regimului comunist și dictaturii din Cuba.

Protestatarii din Cuba

Cuba a restricționat accesul populației la rețelele sociale
Cuba a restricționat accesul populației la rețelele sociale[Sursa foto: Twitter/ AdrianRG1013]

Autoritățile cubaneze au negat marți orice "explozie sociala" în Cuba după manifestații fără precedent împotriva guvernului, care s-au soldat cu un deces și aproximativ 100 de arestări.

„Nu a fost nicio explozie socială în Cuba, nu a existat niciuna datorită voinței poporului nostru și a sprijinului poporului nostru pentru revoluție și guvernul său", a declarat ministrul de externe, Bruno Rodriguez, intr-o conferinta de presa.

Introducerea internetului mobil, în urmă cu doi ani şi jumătate, le-a oferit cubanezilor o platformă pentru a-şi exprima frustrările față de conducători.