Tribunalul din Cluj-Napoca a decis soarta lui Culiță Sterp. Artistul a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, după ce a condus sub influența drogurilor și a părăsit locul unui accident rutier produs în noiembrie 2022.
Totodată, instanța de judecată a dispus interzicerea dreptului de a conduce orice tip de vehicul timp de trei ani, iar măsura va intra în vigoare imediat după ce sentința va fi una definitivă. Culiță Sterp are dreptul să o conteste în următoarele 10 zile.
Ce obligații are Culiță Sterp
În perioada de suspendare a pedepsei, celebru interpret de muzică de petrecere va trebui să respecte o serie de obligații impuse de instanță.
Printre acestea se numără prezența periodică la Serviciul de Probațiune Hunedoara, acceptarea vizitelor consilierului de probațiune, notificarea autorităților în cazul schimbării locuinței sau a unei deplasări mai lungi de cinci zile, și raportarea oricărei modificări a locului de muncă. De asemenea, Culiță Sterp trebuie să efectueze și 70 de zile în folosul comunității și să achite suma de 1.458,35 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Dacă aceste măsuri impuse nu vor fi respectate, Culiță Sterp riscă ca pedeapsa cu suspendare să fie revocată.
Manelitstul a scăpat fără probleme de natură medicală, însă, celălalt șofer a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiiri medicale. La vremea respectivă, Culiță Sterp a dat o declarație de inculpat. El a avut o atitudine oscilantă, pe parcursul audierii, fiind întrebat, la un moment dat de către judecător care declarație o menține. În timpul audierii, cântărețul a dat de înțeles că nu a fugit de la fața locului, ci doar l-a trecut la baie, și de aceea a ajuns la o toaletă publică.
„A fost prima oară când am pățit așa ceva, îmi pare rău. Având un sentiment ciudat că mă trecea la baie şi nu-mi amintesc cum s-a produs accidentul rutier. Când mi-am revenit, țin minte că eram în parcul din spatele Teatrului. Am aflat de la dosar că a durat 15 -20 de minute, dar lucrurile s-au petrecut foarte repede, nu am conștientizat cât a durat starea de şoc. Când am auzit ambulanța, mi-am revenit, m-am prezentat polițiştilor și le-am spus că eu sunt șoferul implicat în accident. M-am interesat de starea victimei și m-am bucurat că nu a pățit nimic grav”, spunea cântărețul.