Culiță Sterp, în mijlocul unui scandal geopolitic. Artistul, acuzat că ar fi luat bani de la pro-rusul Alexandr Stoianoglo să îi facă reclamă electorală
Culiță Sterp, în mijlocul unei controverse politice la alegerile din Moldova
[Sursa foto: Facebook]
Culiță Sterp se află în centrul unei controverse de proporții, după ce a fost acuzat că ar fi făcut campanie electorală pentru politicianul pro-rus Alexandr Stoianoglo, contracandidatul Maiei Sandu la alegerile din Republica Moldova.
Implicare i-a adus numeroase critici, în special pe rețelele de socializare, stârnind reacții puternice din partea publicului, mai ales că există zvonuri conform cărora Stoianoglo ar fi susținut financiar de Moscova pentru a influența votul.
Culiță Sterp, în centrul unei controverse politice în Moldova
Cuiță Sterp și-ar fi exprimat susținerea față de Alexandr Stoianoglo pe rețelele sociale, gest care a atras imediat atenția publicului din Moldova și din România.
În videoclipul postat pe internet îl promovează pe Stoianoglo, iar speculațiile potrivit cărora ar fi fost plătit pentru apariție au generat o reacție amplă pe rețelele sociale. Viorel Belinschi, un cunoscut fotograf de evenimente din Republica Moldova, a fost unul dintre cei care l-au criticat public pe Sterp și a scris un comentariu direct pe pagina de Instagram a artistului. Belinschi și-a exprimat îngrijorarea cu privire la efectul pe care o asemenea promovare l-ar putea avea asupra votanților tineri, care ar putea fi influențați de popularitatea lui Culiță Sterp în rândul publicului român și moldovean.
„Cred că domnul Stoianoglo nu mai are pe cine cumpăra în Republica Moldova. A trecut în România. Pentru că, vrem, nu vrem, noi, fiind moldoveni, ascultăm și muzica românească. Sunt mulți moldoveni care urmăresc interpreții din România. Orice informație greșită, eronată, chiar și în cazul ăsta, să promovezi astfel de oameni e o prostie mare. Este doar o bădărănie. Nu văd altfel spus. În Moldova, referendumul s-a câștigat cu câteva procente în plus.
Ar putea avea influență și la vot. Hai să spunem așa. 300-400.000 de voturi au fost, pur și simplu, cumpărate, spun din surse exacte, asta minimum furate. De ce nu ar putea ei să cumpere ca să influențeze sute sau mii de oameni?”, a declarat Belinschi, pentru FANATIK.
În Republica Moldova, influența cântăreților sau a influencerilor români poate avea un impact semnificativ. Belinschi susține că tinerii moldoveni pot fi ușor influențați de personalități cunoscute din România și că acest lucru ar putea contribui la manipularea electorală. „Noi suntem pentru celălalt candidat (n. red.: Maia Sandu), pentru că altfel Moldova moare. Ideea principală vehiculată aici e că Stoianoglo e direct influențat din Rusia, din bani pro-rusești, mulți oameni dubioși și alte scheme de spălare de bani. În Moldova nu a reușit să cumpere. Nu există nicio vedetă, nu avem nici măcar un cântăreț (n.red.: care să îi facă reclamă lui Stoianoglo). Toți influencerii, chiar dacă au avut careva gânduri, absolut nimeni nu este pro-Stoianoglo”, a declarat fotograful, pentru sursa citată anterior.
Jador ar fi primit o oferă pentru a promova un candidat la președinție în Moldova
Se pare că nu doar Culiță Sterp ar fi fost contactat pentru a susține politic un candidat la alegerile din Republica Moldova. Jador ar fi recunoscut că a primit o ofertă financiară consistentă pentru a promova un candidat la președinție în Moldova, dar a refuzat să se implice în campania electorală. „Mi s-a propus o sumă mare de bani să promovez un președinte din Republica Moldova.”, a declarat Jador pe Instagram, fără a menționa numele candidatului. Alegerile din Republica Moldova, al doilea tur vor avea loc pe 3 noiembrie 2024 și sunt văzute nu doar ca o confruntare politică internă, ci și ca o bătălie între influența pro-europeană reprezentată de Maia Sandu și cea pro-rusă, susținută, conform acuzațiilor, de Alexandr Stoianoglo. În ciuda scandalului generat de apariția sa într-un clip de susținere a lui Stoianoglo, Culiță Sterp nu a oferit nicio explicație până în prezent.
Ajuns la frumoasa vârstă de 64 de ani, Hugh Grant mărturisește că a devenit tată când era prea bătrân. Celebrul actor are 5 copii, cel mai mic având 6 ani.