După 17 ani de mariaj, Paula Seling și Radu Bucura și-au spus ”Adio”, iar separarea a fost făcută publică la mai bine de jumătate de an după ce s-a produs. Cântăreața a mai discutat despre acest subiect, dar a ales să fie foarte rezervată. Totuși, de data aceasta s-a deschis mai mult în fața fanilor ei și a vorbit despre schimbările care au apărut în viața ei în ultimul an, printre care și divorțul de fostul ei soț, dar și despre cum anume le-a gestionat.
„O schimbare radicală a fost sau schimbări radicale s-au întâmplat în ultimul an. De anul trecut până acum, când a trebuit să mă adaptez noului mers al lucrurilor și să găsesc soluții pentru toate problemele. Din fericire, repet, am avut oameni, echipa mea alături care m-a ajutat foarte mult să adaptez lucrurile cât mai repede și să pot să merg mai departe”, a mărturisit Paula Seling la FRESH by UNICA.
Artista a ținut să respecte viața privată a fostului soț, astfel că nu a dat un răspuns concret, dar a menționat că au existat „provocări” cărora nu le-au putut face față.
„Din păcate, nu pot să vă vorbesc despre un om pe care îl respect enorm, alături de care am trăit clipe minunate, fără ca acesta să fie de față. Dacă el este dornic să vă vorbească, nu am nimic împotrivă. Eu fiind persoană publică, este în regulă, însă Radu e o persoană deosebit de discretă și îi respect dreptul la intimitate. În plus, mereu am considerat că viața de familie trebuie să rămână privată, de aceea rareori am discutat amănunte din viețile noastre și ar fi total nepotrivit să încep să o fac acum. Nu știu să vă spun multe… De fapt, cred că viața ne-a oferit niște provocări mai mari decât am putut noi duce. Asta nu înseamnă că nu mai suntem o familie în creșterea copilului nostru. Ba chiar facem tot ce putem să îi fim alături, să simtă că iubirea există, într-o altă formă, între părinți, uriașă pentru copilul nostru, și vom face tot ce putem să o creștem simțind că suntem o celulă a iubirii, toți trei, indiferent ce se întâmplă între adulți.
„Da, din 13 aprilie suntem pe drumuri separate. Atât pot să vă spun, pentru că a fost foarte greu! Personal, am considerat un eșec faptul că am ajuns aici, însă probabil că toate lucrurile au un rost pe lume și se întâmplă pentru că așa se întâmplă. Cred că nu trebuie să întrebi de ce. Și, vă asigur, niciunul nu a greșit cu nimic. Pur și simplu, niște diferențe de percepție asupra vieții s-au adâncit în timp. Odată cu maturizarea noastră, am înțeles cine suntem și că ne datoram unul altuia să ne oferim posibilitatea de a găsi, fiecare, locul și lumina de care are nevoie. Este o dovadă de iubire să faci acest gest, atunci când realizezi că poate nu ești ceea ce omul tău are nevoie.” , a declarat Paula Seling pentru Viva.