Close sidebar
Stiri mondene

Cum a reacționat Cristina Ciobănașu după ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au logodit

Cristina Ciobănașu, reacție după ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au logodit [Sursa foto: Instagram Oana Moșneagu și Cristina Ciobănașu]

Vlad Gherman și Oana Moșneagu au făcut pasul cel mare și s-au logodit, după doi ani de relație. Cum a reacționat Cristina Ciobănașu când a aflat?


In articol:

Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au logodit, vineri-seară, după doi ani de relație. Actorul a cerut-o în căsătorie pe aleasa inimii lui într-un mod romantic și demn de o piesă de teatru scrisă de William Shakespeare.

Frumosul moment s-a petrecut la premiera spectacolului “Îmblânzirea Scorpiei”, la Palatul Mogoșoaia, în fața publicului.  Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de iubire, locuiesc împreună, sunt colegi și în viața profesională, astfel că și-au dat seama că sunt făcuți unul pentru celălalt.  

Actorul a ținut un discurs special în fața tuturor persoanelor prezente la spectacol, care au privit cu emoție cererea în căsătorie, după care s-a așezat în genunchi și i-a oferit partenerei sale inelul de logodnă.

„Vreau să vă vorbesc puțin despre iubita mea, despre Oana, care de doi ani mă suportă așa, cu traume, cu griji, cu anxietăți, și cel mai important lucru e că în ăștia doi ani Oana m-a ajutat enorm să fiu un bărbat complet. Iubirea se învață și noi învățăm în fiecare zi și îmi doresc ca acest în fiecare zi să fie alături de tine”, a spus Vlad Gherman.

 Vlad Gherman și Oana Moșneagu
Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au logodit[Sursa foto: Instagram Oana Moșneagu ]

Citește și: Cristina Ciobănașu, noi confesiuni despre despărțirea de Vlad Gherman: "Nu înțelegea. Am încercat să-i explic". Cum l-a convins actrița pe fostul ei partener să rămână în relații bune după separare

Cum a reacționat Cristina Ciobănașu după ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au logodit

Cristina Ciobănașu a format un cuplu cu Vlad Gherman timp de nouă ani, cei doi și-au spus adio la începutul anului 2021, iar de atunci amândoi au început alte relații.

În momentul în care Vlad a cerut-o pe Oana în căsătorie, Cristina era prezentă la festivalul de muzică Summer Well. Până acum, vedeta nu a făcut niciun comentariu cu privire la faptul că fostul ei iubit s-a logodit, dar a postat imagini la festival, acolo unde a fost alături de iubitul ei, Alexandru Mureșan și a apreciat postarea de pe Instagram în care Oana Moșneagu și Vlad Gherman au anunțat logodna.

Cristina Ciobănașu
Cristina Ciobănașu a format un cuplu cu Vlad Gherman timp de nouă ani[Sursa foto: Instagram Cristina Ciobănașu]

Citește și: Cum l-a surprins Oana Moșneagu pe Vlad Gherman de ziua lui. Actorul nu se aștepta la un asemenea cadou: "Acesta a fost cadoul iubitei mele de ziua mea"- VIDEO

Oana Moșneagu, prima reacție după ce a fost cerută în căsătorie

Oana Moșneagu a ținut să le mulțumească tuturor pentru că le-au fost alături într-o zi importantă și a publicat mai multe imagini de la cererea în căsătorie.

„Credem că pozele spun mai mult decât am putea să o facem noi în cuvinte, așa că vă lăsăm câteva care să grăiască în locul nostru. Celor care au fost martori aseară, vă mulțumim pentru explozia de energie și bucurie.❤️ Le mulțumim și prietenilor și familiei noastre că ne-au fost alături, cu ochi umezi și îmbrățișări strânse, la una din cele mai importante premiere din viața noastră, una care deschide o stagiune promisă pe viață. Vă iubim și vă mulțumim❤️ Hai, Doamne ajută, să învățăm să ne iubim în fiecare zi. 💍👰🏽‍♀️🤵🏻”, a scris Oana Moșneagu, pe Instagram.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by 𝐕𝐥𝐚𝐝 𝐆𝐡𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧 (@vladgherman_oficial)