Paula Seling a devenit mamă în urmă cu câțiva ani, când a adoptat o fetiță. Între timp, căsătoria ei cu Radu Bucura a ajuns la final, dar micuța se înțelege de minune cu ambii părinți adoptivi.
Recent, artista a dezvăluit cum i-a dat vestea cea mare mamei ei.
Paula Seling, despre momentul în care și-a văzut fiica
După 17 ani de căsnicie, Paula Seling și Radu Bucura au decis să meargă pe drumuri separate, dar rămân uniți printr-o legătură de neînlocuit: fiica lor adoptivă, Elena. Adoptată când cei doi erau încă împreună, Elena, care are acum 10 ani, este centrul mândriei și afecțiunii ambilor părinți.
De Ziua Internațională a Femeii, Paula Seling a vorbit despre familia ei și despre momentul în care și-a anunțat familia că va adopta un copil. ” Noi am fost dornici să avem un copil adoptat, chiar dacă am fi avut copil biologic. Și am văzut-o pe Elena, ni s-a părut a noastră, nici nu a mai trebuit să ne gândim la altceva, am văzut-o și am început imediat procedura. A fost ușor, până când am ajuns la: descurcă-te! Avea 3 anișori, a fost o perioadă de acomodare foarte complicată, nu vreau să zic grea, pentru că a trebuit să învățăm să înțelegem toate nevoile, să citim toate
lucrurile atent și să reușim să ajutăm copilul să se acomodeze în noua familie și noua casă.”, a declarat artista într-o emisiune tv.
Cum a reacționat mama Paulei Seling când a aflat că fiica ei va adopta un copil
Mama Paulei Seling a mărturisit că s-a bucurat extrem de mult de decizia luată de fiica ei de a adopta un copil și că viața lor s-a schimbat radical de atunci. ”Ea și-a dorit foarte mult un copil, ne-am bucurat foarte tare pentru ea, pentru bucuria ei. Am iubit-o imediat și în continuare o iubim foarte tare și ea știe asta. Vine cu drag la noi în vacanțe de câte ori are ocazia. Se simte bine, și-a făcut prieteni. Locuim la țară. E minunat. Ne-a schimbat foarte mult viața copiluțul nostru.”, a povestit mama Paulei Seling.