- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
Cum a reacționat tatăl tânărului de 15 ani când a aflat că fiul său a recunoscut că a ucis-o pe Raisa
Descoperirea șocantă a uciderii fetiței de doi ani din Dolj a declanșat o reacție amplă din partea autorităților și a comunității. După cercetări, procurorii au stabilit că ea ar fi fost omorâtă de verișorul ei, un adolescent de 15 ani, care, „profitând de starea vădită de vulnerabilitate a victimei”, a înjunghiat-o și strâns-o de gât. Pe hainele suspectului principal a fost găsit sângele victimei, astfel procurorii spun că minorul de 15 ani i-a aplicat mai multe lovituri, probabil cu un cuțit, și a strangulat-o.
„Relevantă în cauză a fost expertiza genetică judiciară efectuată asupra unui obiect vestimentar ridicat de la inculpatul minor Codreanu Nicolas Masi, în urma examinării fizice a acestuia. Conform concluziilor acestei expertize, obiectul vestimentar ridicat de la persoana bănuită prezenta urme de sânge uman, iar în urma genotipării acestei probe a rezultat că aparţinea victimei Stan Raisa Maria Nicoleta.
Tatăl tânărului de 15 ani a declarat că fiul lui a recunoscut totul în fața procurorilor, dar nu a făcut-o mai devreme pentru că îi era frică de el. De asemenea, bărbatul a spus că îi pare rău de cele întâmplate, dar a menționat că nu e sigur că băiatul său a ucis-o pe Raisa.
„Aseară, a povestit în fața procurorilor că este adevărat. A spus că el a omorât-o. Eu am fost plecat la Craiova să depun niște acte. Când am venit acasă, am auzit despre acest dezastru. L-au arestat. M-au chemat să semnez pentru a putea merge cu el la un spital special. A fost puțin agitat, plângea. Nu am fost sigur că este el”, a mărturisit tatăl băiatului de 15 ani.
Verişorul Raisei, fetița de doar 2 ani din Dolj, şi-a recunoscut fapta
Moartea Raisei a fost una violentă, spun procurorii de caz, după ce l-au audiat pe verişorul micuţei de doi ani din Dolj. Verişorul Raisei, minorul de 15 ani, le-a povestit anchetatorilor, timp de câteva ore, cum a ucis-o pe victimă. Potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN, verișorul fetiţei le-a spus anchetatorilor că a ucis-o pe Raisa pe câmp, nu în casă. Ulterior, tânărul s-a întors de pe câmp şi a intrat în casă. Le-a spus bunicilor că nu știe nimic de verișoara sa, Raisa. În plus, unora le spunea că micuţa a ieșit prin spatele curții, altora prin față.
Inițial, adolescentul a fost acuzat de ucidere din culpă, dar în lumina noilor probe și a rezultatelor autopsiei, anchetatorii au schimbat încadrarea juridică, acuzându-l pe Nicolas Masi Codreanu de omor calificat: „Având în vedere că din probele administrate până în prezent reiese că minorul Codreanu Nicolas Masi a profitat de vulnerabilitatea evidentă a victimei Stan Raisa Maria Nicoleta, datorată vârstei fragede (2 ani și 5 luni), aplicându-i mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înțepător, posibil cuțit, și strangulând-o cu o funie din material textil, împotriva sa a fost formulată o acuzație oficială și s-a dispus reținerea pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, conform art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. i C.pen., cu aplicarea art. 113 alin. 2 C.p.”, a precizat Compartimentul de Informare și Relații Publice.
Reamintim că Raisa a fost dată dispărută, luni, la prânz. A fost căutată de sute de polițiști, jandarmi, pompieri, dar și voluntari, crezându-se că a plecat singură pe câmp. A fost găsită după 24 de ore, fără suflare, într-o râpă cu vegetație deasă, la câteva sute de metri de locuință.