Îndrăgita cântăreață de muzică populară Mariana Anghel a trecut printr-o transformare spectaculoasă și a reușit să slăbească 45 de kilograme în doar doi ani. La 58 de ani, artista a ajuns de la 108 kilograme la 63, un proces complex care a implicat nu doar schimbări în dietă și stilul de viață, ci și terapie psihologică pentru a depăși blocajele emoționale care o afectau.
Mariana Anghel a fost nevoită să ia măsuri drastice după ce medicii i-au recomandat să slăbească pentru a-și proteja sănătatea. „Orice gras nu poate să se aplece, transpiră, nu poate să urce scările. Or, pentru mine, respirația e cea mai importantă”,
Citește și: Ce meserie a avut Niculina Stoican înainte să devină artistă de muzică populară
Procesul de slăbire al Marianei Anghel nu s-a bazat doar pe restricții alimentare. Artista a apelat la terapie psihologică timp de șase luni pentru a aborda cauzele emoționale care influențau stilul său de viață. „Am reușit să fac o schimbare majoră, dar vreau să spun tuturor că asta nu se poate face decât în momentul în care ieși din zona de confort în care te-ai obișnuit. Trebuie să schimbi anumite tipare. Poți lucra fizic cu diete, tratamente sau orice altceva, dar până nu faci și o schimbare la nivel emoțional, lucrurile nu merg foarte bine”, a declarat Mariana Anghel la Antena Stars.
Artista a început prin a elimina complet din dietă glutenul, zahărul și alimentele prăjite. A urmat un program strict de nutriție, adaptat atât nevoilor sale medicale, cât și stilului de viață. „Am recurs la o disciplină extraordinară și asta m-a ajutat să schimb totul”, a povestit interpreta. Deși în primele luni după operație nu a avut voie să facă mișcare, Mariana a mărturisit că este hotărâtă să înceapă un program de sport pentru a-și menține sănătatea. „Mi-am propus să mănânc numai lucruri sănătoase și să știi că e nevoie de ambiție”, a mai spus ea. Mariana a povestit că dorința de a slăbi a apărut când a văzut o fotografie cu ea pe scenă, îmbrăcată într-o rochie neagră, care i-a dezvăluit cât de mult o schimbaseră kilogramele în plus. „Am fost șocată de felul în care arătam”, a recunoscut artista. Deși reușita sa este una remarcabilă, Mariana Anghel s-a confruntat și cu critici dure din partea unor fani care nu au apreciat transformarea sa.
Citește și: Legătura lui Constantin Lătărețu cu Maria Lătărețu: "Pentru mine, numele de Lătărețu este o povară dulce"