Oana Moșneagu și Vlad Gherman se pregătesc pentru cel mai frumos eveniment din viața lor, nunta, iar înainte de marele pas, cei doi au organizat petrecerea burlacilor, respectiv petrecerea burlăcițelor.
Oana Moșneagu și Vlad Gherman s-au căsătorit civil la începutul lunii aprilie, înconjurați de prieteni și familie. Pe 2 iunie, ei se pregătesc să își unească destinele și în fața altarului, iar recent, au organizat petrecerea burlacilor și, respectiv, petrecerea burlăcițelor și au strâns amintiri de neuitat alături de prietenii apropiați.
Cum au decis Oana Moșneagu și Vlad Gherman să petreacă petrecerea burlacilor, resprectiv petrecerea burlăcițelor
La începutul lunii aprilie, Oana Moșneagu și Vlad Gherman și-au oficializat relația prin căsătoria civilă și acum se pregătesc pentru ceremonia religioasă programată pentru data de 2 iunie. La scurt timp după căsătoria civilă și cu puțin înainte de nunta religioasă, fiecare dintre ei a organizat o petrecere memorabilă alături de prieteni.
Vlad a călătorit cu prietenii la Amsterdam, unde, pe lângă poveștile pe care le-a adunat, a experimentat și frigul caracteristic Olandei. Când s-a întors, Oana nu era acasă; ea plecase la Roma împreună cu prietenele pentru petrecerea burlăcițelor.
Cum a petrecut Oana Moșneagu petrecerea burlăcițelor
Oana Moșneagu a avut parte de momente memorabile alături de prietenele sale la petrecerea burlăcițelor. Actrița s-a distrat de minune și a profitat de ocazie pentru a face cumpărături. Petrecerea burlăcițelor a avut loc în pitorescul oraș Roma. ”Știți ce înseamnă ‘să fii toată un zâmbet’? Cam așa am fost eu alături de fetele mele. Am avut parte de patru zile așa cum nici n-aș fi putut să mi le imaginez.
Sunt recunoscătoare pentru fiecare dintre ele și pentru toate momentele. Pentru fiecare zâmbet, îmbrățișare, fiecare fredonare pe ‘Se mărită Oanaaa’, fiecare ‘cum vrei tu, e weekendul tău, e despre tine’, ‘mergem unde vrei tu’, ‘te îmbrăcăm noi’. Și, apropo de ultima parte, fetele mele m-au îmbrăcat pt party, o să fac un reel să vă arăt cât de fuuuun a fost la cumpărături. Sunt recunoscătoare pentru că le am în viața mea. Și pentru acest weekend plin de bucurie. Să ne rămână în suflet o viață, alături de multe altele asemenea pe care de-acum ne propunem să le adunăm în fiecare an. Vă iubesc, gagici. Vă mulțumesc!”, a scris Oana Moșneagu pe Instagram.
Oana Moșneagu și Vlad Gherman se gândesc cu bucurie la momentul în care o să devină părinții. Cei doi s-au cununat civil, iar în luna iunie va avea loc nunta.
Prințesa Charlotte a întors toate privirile după slujba de Crăciun de la biserica Sandringham. Fiica lui Kate Middleton nu a ezitat să facă un selfie cu un fan.