Noi detalii uluitoare ies la iveală!Unele persoane din familia Raisei au încercat să ducă pe piste greșite echipele Centrului Național de Educare Canină, fiind chemate să ajute la căutări cu 8 câini. Acestea ar fi adus o bluză care nu îi aparținea Raisei. Semne de întrebare indică și faptul că rudele victimei au spus inițial că aceasta a dispărut din fața locuinței unei mătuși, dar în anchetă a fost descoperită o cameră de supraveghere.
"Din punctul meu de vedere, am fost puțin induși în eroare în urma informațiilor pe care le-am primit. Am aflat foarte târziu care sunt punctele 0 unde stă copilul. Problema a fost până când ne-au lăsat să intrăm și să începem să căutăm corect.", a declarat Liviu Ionescu, președintele Centrului Național de Educare Canină.
Peste 100 de oameni, polițiști și localnici au căutat-o în comuna Breasta. Salvamontiștii din Vâlcea și Gorj au folosit drone cu termoviziune și echipamente speciale de vizionare a imaginilor înregistrate de acestea.
Autopsia Raisei a arătat că micuța a fost ucisă cu bestialitate, astfel că polițiștii au pornit pe urmele autorului crimei. După ce au fost audiate mai multe persoane, principalul suspect în cazul uciderii victimei din Dolj a fost ridicat de oamenii legii. Este vorba despre o persoană apropiată copilei, chiar verișorul ei. Anchetatorii au dat peste dovezi care indică faptul că micuța Raisa a fost ucisă în propria locuință. Ulterior, suspectul, în vârstă de 15 ani, ar fi dus trupul neînsuflețit în locul în care a fost găsit de autorități.
Citește continuarea AICI!