Băncile au un program diferit decât de obicei în perioada sărbătorilor de Paşte, aşa că înainte de a te porni spre vreo sucursală, trebuie să te interesezi care este programul de lucru cu publicul. Iată ce au anunţat cele mai importante bănci cu privire la programul de lucru din preajma şi în perioada sărbătorilor Pascale.
Sucursalele BCR vor fi închise în zilele sărbătorilor legale, adică pe 30 aprilie, 1 mai, 2 mai şi 3 mai. De marţi, 4 mai, se va funcţiona după orarul obişnuit. Banca Comercială a anunţat că totuşi, sucursalele din mall-uri vor fi deschise, în intervalul orar valabil fiecărui centru comercial în parte.
Banca Transilvania a anunţat că pe 30 aprilie şi pe 1 mai vor fi deschise doar sucursalele din centrele comerciale, în intervalul orar 12:00-18:00. Toate sediile Băncii Transilvania vor fi închise în duminica Paştelui, iar luni se va funcţiona la fel ca pe 30 aprilie şi pe 1 mai. Serviciul de call-center al unităţii bancare va funcţiona însă non-stop.
La ING, toate sucursalele vor fi închise sâmbătă, pe 1 mai şi în duminica de Paşte, cu excepţia celor din mall-uri.