Românii pot verifica ce impozite sau taxe au de plătit prin intermediul site-ului Ghiseul.ro. De asemenea, plata dărilor către stat poate fi făcută tot online, iar odată ce și-au făcut cont, procedura este foarte simplă, fără să fie nevoie să stea la cozi interminabile sau să se deplaseze până la ghișeele din cadrul administrațiilor financiare de sector ori la casieriile direcțiilor generale de impozite și taxe locale din orașul în care locuiesc. Iată cum poți să îți verifici online situația fiscală.
Citește și: Cine este pacientul care a primit un rinichi de la un porc. Este o premieră medicală
Potrivit informațiilor de pe Ghiseul.ro, românii pot plăti online impozite şi taxe stabilite de instituţiile publice înrolate în sistem precum si amenzi contravenţionale cu deducerile aferente plăţii în 15 zile calendaristice. De, asemenea pot fi efectuate plăţi aferente prestării oricărui serviciu public, inclusiv oricărui serviciu comunitar de utilitate publică, precum şi orice plăţi aflate în legătură, directă sau indirectă, cu prestarea respectivului serviciu public.
Aplicația Ghiseul.ro poate fi folosită pentru verificarea impozitelor neplătite. Tot ce trebuie să facă utilizatorii este să se autentifice cu parola în aplicație, unde vor găsi secțiunea de "Obligaţii de plată". Acolo, aceștia vor găsi toate instituțiile, precum și impozitele pe care trebuie să le plătească. Pentru fiecare instituție există un meniu cu numele și tipul instituției, link către detaliile instituției, obligațiile de plată, link către detaliile unei anumite sume datorate și butonul pentru efectuarea plății.
Citește și: Alertă alimentară! Un produs consumat frecvent, retras de urgență din magazine din România. Ce conținea
Pe Ghiseul.ro, plățile se fac fără comisioane, simplu, rapid și sigur. Tot ce trebuie să facă utilizatorii, atât persoane fizice, cât și persoane juridice, este să își facă un cont, dar și să dețină un card bancar. Pe
De asemenea, utilizatorii trebuie să țină cont de două aspecte. În cazul în care dețin bunuri mobile sau imobile în mai multe localităţi, oricare dintre acestea vă poate pune la dispoziţie datele de acces în Ghişeul.ro. Odată eliberate datele de acces de către o instituţie publică nu mai puteţi apela la o altă instituţie publică pentru o nouă eliberare