Andreea Marin este una dintre cele mai apreciate vedete de la noi, atât pentru cariera de excepție, cât și pentru cauzele sociale în care se implică de ani buni. Deși acum se poate declara o femeie împlinită și are o mulțime motive de bucurie, ea spune că în trecut s-a confruntat cu depresia. Prezentatoarea a trecut prin momente dificile, însă după tragicul deces al Mădălinei Manole a înțeles că trebuie să ia măsuri. Iată cum a reușit Andreea Marin să treacă peste depresie.
Andreea Marin a vorbit deschis de-a lungul timpului despre perioada în care a avut depresie. Invitată în cadrul podcastului moderat de Bursucu, vedeta a povestit despre momentele dificile, dar și despre cum a reușit să se vindece.
„M-am tratat, așa cum medicul m-a sfătuit. Am fost și la psiholog, am fost și la psihiatru. Era o chestiune care evoluase deja, pentru că nu m-am dus la timp. În momentul în care ajungi să te gândești rău față de viața ta, înseamnă că nu mai ești la începutul depresiei.
Specialistul mi-a confirmat că despre asta este vorba. După ce am trecut eu prin ce am trecut și după ce m-am recuperat, am început să fac campanii pe această temă. Am considerat că nu e de joacă.
Citește și: Prințesa Charlotte va moșteni o colecție de bijuterii de lux în valoare de 97 de milioane de euro
Andreea Marin s-a confruntat cu depresia postnatală după ce a devenit mama Violetei. Cu toate acestea, ea a demonstrat că este o femeie puternică și a înfruntat toate provocările care au venit în viața ei. Acum, îndrăgita prezentatoare este mândră de fiica ei și îi este cel mai mare sprijin. Violeta este un elev model și reușește să își bucure mama cu reușitele ei. Zilele trecute, vedeta a postat în mediul online un interviu cu fiica ei, însă reacția internauților nu a fost una pozitivă. Din contră, aceștia au criticat-o pe adolescentă pentru machiajul strident, dar și pentru că se afișează cu iubitul ei.
„Violeta e foarte frumoasă și inteligentă, asta-i sigur. Ceea ce nu îmi place sincer, nu știu câți ani are, dar mi se pare că la vârsta ei e prea mult make-up, expunere cu iubit pe rețelele de socializare. Mi se pare că e prea mult pentru vârsta ei. Cât o avea, 15-16 ani, poate greșesc eu… Mi se pare că e prea devreme”, a scris o internaută la postarea Andreei Marin.
Vedeta nu a stat prea mult pe gânduri și le-a închis gura celor care comentează deciziile fiicei sale. „Violeta nu are iubit, ci prieten, ceea ce e firesc la vârsta ei. Sunt foarte decenți și frumoși împreună. Iar machiajul nu este deloc exagerat, ci unul firesc pentru o apariție la televiziune. În general nu se machiază, doar la ocazii speciale”, a fost replica Andreei Marin.