De-a lungul anilor, Gina Pistol a evitat să vorbească despre relația pe care o are cu părinții partenerului ei, însă acum a ”dat din casă”. În cadrul unui interviu oferit recent, Gina Pistol a mărturisit că are o legătură solidă cu părinții lui Smiley, neintervenind în treburile familiei lor, iar acest lucru este valabil și invers.
„E o relație normală, o relație faină. Ei nu se bagă în treburile noastre, noi nu ne băgăm [în ale lor]. Adică fiecare familie este cu dinamica [ei]. Sunt acolo când avem nevoie de susținere și de sprijin și mi se pare că avem o relație sănătoasă”, a declarat Gina Pistol pentru Ciao.ro.
Tot pentru sursa menționată anterior, prezentatoarea TV a vorbit despre momentul în care i-a cunoscut pe părinții lui Smiley: „Nu-mi mai amintesc. Noi ne știam așa, mă știam cu părinții lui de dinainte să încep relația cu Andrei. Eu arăt doar oamenilor de lângă mine ce fel de om sunt. Restul, fiecare să înțeleagă ce vrea. Și cred că un pic le-a fost așa, că nu știau exact ce hram port, dar văzând cum mă ocup de casă și de copilul lor și de nepoata lor acum, cred că nu au ce să zică, nu au cu ce să se
Ioana Maria a vorbit despre Gina Pistol și a avut numai cuvinte de laudă la adresa ei. Chiar dacă nu locuiește în aceeași casă cu ea, mama lui Smiley este sigură că nora ei este o femeie gospodină. Soacra vedetei a declarat că este foarte bucuroasă de alegerea fiului său și extraordinar de fericită pentru că are o nepoțică. De altfel, ea își dorește ca relația ei cu Gina să fie asemenea celei dintre mamă și fiică.
„Nora mea, din păcate, o iubesc așa cum este, nu trăiește cu noi, ca să pot să fac mărturisiri de genul acesta. Deocamdată, ne înțelegem foarte bine și îmi doresc să fim mamă și fiică. (…) Sunt o bunică care și-a dorit foarte mult o nepoțică, după doi băieți. A venit îngerul nostru în familie, prințesa noastră. Suntem fericiți”, a spus mama lui Smiley.
Citește și: Cum arată tatăl lui Smiley. Cei doi semănă ca două picături de apă