Medana, soția cântărețului Alin Oprea, a demonstrat că o separare nu înseamnă neapărat conflicte și tensiuni. Deși Alin Oprea s-a confruntat cu un scandal de proporții în relația cu fosta lui soție, Larisa Uță, Medana a reușit să păstreze o relație civilizată și armonioasă cu fostul său partener, Daniel Berciu, alături de care are doi copii, Darius și Daria.
Cum se înțelege Medana cu fostul soț la ani de la despărțire
Medana și fostul ei soț au ales să pună pe primul plan fericirea copiilor lor, continuând să colaboreze și să participe împreună la momentele importante din viața familiei, chiar și după despărțire. Un exemplu grăitor este majoratul fiului lor, Darius, care a avut loc în luna iulie. Evenimentul a reunit întreaga familie, inclusiv pe Alin Oprea și Daniel Berciu.
În ciuda situației delicate, toți au dat dovadă de maturitate și respect și i-a oferit lui Darius o aniversare de neuitat. Atmosfera a fost una relaxată, fără tensiuni, iar toți cei prezenți s-au bucurat de moment. Medana a mărturisit că a fost o seară încărcată de emoție, în special când fiul ei a dansat cu sora sa, Daria, și când Alin Oprea a oferit un moment artistic pentru invitați. Relația amiabilă dintre Medana și fostul său soț nu a fost întotdeauna înțeleasă de toată lumea, însă ea a explicat că respectul reciproc și binele copiilor au fost prioritare.
Într-o postare recentă pe rețelele de socializare, Medana a vorbit despre modul în care a reușit să mențină o relație bună cu Daniel Berciu, chiar și după încheierea căsniciei. „Nu se pot arunca la gunoi ani buni din viața ta. Când ai copii cu un om, ai datoria să îl respecți până închizi ochii. Eu nu aș fi putut avea liniște fără să am o relație bună cu tatăl copiilor mei și asta pentru că el a rămas încă important.
Și asta nici măcar de dragul lor, pentru că nu este un efort. E ceva ce simt, pentru că el va rămâne veșnic în sufletul meu.”, a spus ea.
La majoratul fiului, Medana și fostul soț au sărbătorit împreună, alături de Alin Oprea
Totodată, Medana a mărturisit că o relație armonioasă după divorț este posibilă dacă ambii parteneri își doresc cu adevărat binele copiilor. Chiar dacă viața i-a dus pe drumuri diferite, Medana și Daniel Berciu au rămas prezenți în viața copiilor lor, fiind mereu alături de ei la evenimentele majore. Legătura lor este una de prietenie și colaborare, un exemplu de cum două persoane pot trece peste dificultăți de dragul unei familii unite. La majoratul lui Darius, Medana a spus că fostul său soț a fost la fel de emoționat ca ea, iar faptul că toți membrii familiei, inclusiv bunicii materni, au fost prezenți, a fost un motiv de bucurie pentru fiul lor.
Ajuns la frumoasa vârstă de 64 de ani, Hugh Grant mărturisește că a devenit tată când era prea bătrân. Celebrul actor are 5 copii, cel mai mic având 6 ani.