Close sidebar
Stiri

Cum se va desfășura Eurovisionul? Organizatorii au pus la cale trei scenarii posibile

Cum se va desfășura Eurovisionul? [Sursa foto: Eurovision ]

Organizatorii Eurovision au declarat cp ediția de anul acesta va avea loc indiferent de situația pandemică în care ne aflăm.


In articol:

Eurovision Song Contest va avea loc anul aceasta, așa cum s-a anunțat deja din ianurie, doar că organizatorii au renunțat la scenariul A, cel mai optimist scenariu pe care l-ar fi putut urma organizatorii concursului. Acesta presupunea ca ediția din 2021 să nu sufere nicio modificare, semifinalele și finala urmând să se defășoare ca și în anii anteriori, cu show-uri live și o sală de spectacol plină.

Considerând contextul pandemic, un astfel de scenariu nu va fi posibil, organizatorii mergând înainte cu variantele B, C și D.

„Concursul Eurovision va reveni cu siguranță în luna mai, în ciuda pandemiei, dar, în circumstanțele predominante, este, din păcate, imposibil să organizăm evenimentul așa cum suntem obișnuiți", a declarat Martin Österdahl, Executive Supervisor al Eurovision Song Contest.

Care sunt scenariile pentru organizarea semifinalelor și a finalei Eurovision 2021

Pentru semifinalele și finalele concursului care vor avea loc la Rotterdam organizatorii s-au gândit la trei posibile scenarii:

Scenariul B presupune ca toți cei care participă la Eurovision Song Contest la Ahoy Arena din Rotterdam ar trebui să practice distanțarea socială și să facă teste frecvente de covid. De asemenea, se va respecta un protocol pentru protejarea artiștilor, delegațiilor și echipei de pe site și din afara acestuia. Dacă există delegații care nu pot călători la Rotterdam, artiștii lor vor interpreta „live-on-tape" cu un spectacol înregistrat. Cei care pot călători la Rotterdam își vor interpreta piesele în direct pe scenă.

Scenariul C presupune că se va transmite de la Rotterdam cu public restrâns, dar momentele concurenților vor fi preînregistrate.

Scenariul D ar consta în show-uri online fără public, iar momentele artistice să fie preînregistrate. Un concurs Eurovision Song fără public și activități virtuale va fi luat în considerare pentru a explora orașul gazdă Rotterdam. Spectacolele tuturor participanților vor fi "live-on-tape".

Vor avea loc 9 spectacole (6 repetiții generale, 2 semifinale și o mare finală), dar fără public.