Unele cuvinte din limba română ne pot da bătăi de cap atât în scris, cât și în vorbire, deoarece acestea au fost folosite greșit atât de frecvent, încât mulți își dau seama cu greu care este varianta corectă. Așa se întâmplă și în cazul celor două forme „serviciu” și „servici”, care deși sunt folosite foarte des, una dintre ele este greșită.
Citește și: Cum se scrie corect: ”să știi” sau ”să ști”? Este una din cele mai des întâlnite greșeli gramaticale
Există o serie de greșeli de exprimare care sunt făcute atât de des, încât foarte puțini mai reușesc să distingă care este varianta corectă. În cazul formelor „serviciu” și „servici”, varianta corectă este serviciu pentru a desemna ocupația pe care o are cineva ca angajat.
De asemenea, substantivul serviciu poate fi folosit și cu următoarele sensuri, potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române: acțiunea, faptul de a servi, de a sluji; formă de muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva; subdiviziune, fără personalitate juridică, a unei întreprinderi sau instituții; grup de obiecte care alcătuiesc un tot cu destinație specială; Mulțime ordonată în timp a regimurilor succesive ale unui sistem tehnic; punere în joc a mingii.
Citește și: Cinci greșeli gramaticale pe care toată lumea le face: Cum se scrie corect: „numai” sau „nu mai”?
Deși mulți români ar putea crede că știu să vorbească foarte bine limba română, ei pot cădea foarte ușor în capcanele acesteia și ajung să folosească forme greșite ale cuvintelor, care nu există nici măcar în dicționar.
M-am întors de la serviciu.
În oraș, există un serviciu de închiriere biciclete pentru cei care vor să exploreze orașul.
În bloc există mai multe scări de serviciu.
Tănărul a fost nevoit să presteze serviciu militar.