Close sidebar
Stiri mondene

Cum și-a sărbătorit Ștefan Bănică Jr. ziua de naștere? Artistul a împlinit 57 de ani

Ce mesaje a primit Ștefan Bănică Jr. de ziua de naștere?  [Sursa foto: Instagram]

Ștefan Bănică Jr. și-a sărbătorit ziua de naștere, iar cu această ocazie soția i-a făcut o declarație de dragoste emoționantă, iar copiii au distribuit fotografii de familie.


In articol:

Ștefan Bănică Jr., un artist complet al muzicii românești, a împlinit luna aceasta frumoasa vârstă de 57 de ani. Cu această ocazie, soția sa, Lavinia Pârva, i-a făcut îndrăgitului cântăreț o declarație de dragoste emoționantă, iar copiii săi, Radu Ștefan și Violeta, au postat imagini de familie. La rândul său, artistul a postat o fotografie în care apare alături de fiul său cel mic, Alexandru. Iată cum și-a sărbătorit interpretul ziua de naștere.

Citește și: Primele imagini de la înmormântarea Deliei Budeanu! Cine a fost prezent pentru a o conduce pe ultimul drum

Cum a sărbătorit Ștefan Bănică de ziua lui?
Ștefan Bănică Jr. a împlinit 57 de ani [Sursa foto: Instagram]

Ștefan Bănică Jr. a împlinit 57 de ani

Ștefan Bănică Jr. se poate declara un bărbat cu adevărat împlinit, având un real succes pe plan profesional, dar și o familie superbă, care îl face mândru cu fiecare ocazie.

De ziua lui de naștere, care a fost pe 18 octombrie, artistul a primit mesaje emoționante în mediul online din partea celor mai importante persoane din viața lui. Soția sa i-a făcut o superbă declarație de dragoste: „La mulți ani, dragul meu! Astăzi este ziua ta și vreau să îți spun cât de mult însemni pentru mine. Îți doresc o zi plină de zâmbete, momente frumoase și multă iubire. Fie ca toate visele tale să devină realitate și să ai parte de un an extraordinar. Te iubesc!”, a fost mesajul transmis de Lavinia Pîrva pe rețelele de socializare.

Fiica lui, Violeta, din relația cu Andreea Marin, a marcat acest moment special pentru tatăl ei cu o serie de fotografii, care au fost însoțite de mesajul: „La mulți ani tatiii!!! Te iubesc enorm”. La rândul lui, și Radu Ștefan, băiatul cel mare al artistului, din relația cu prima soție, Camelia Constantinescu, a marcat acest moment deosebit cu o fotografie postată pe InstaStory, alături de care i-a urat „La mulți ani” și a scris „Cum nu prea îmbătrânești, pot să postez

poze din ce an vreau și nu își dă lumea seama…”. Pe contul său de Instagram, Ștefan Bănică Jr. a postat o fotografie în care apare alături de fiul cel mic, Alexandru, și ține în mână tortul aniversar.

Citește și: Diana Matei, despre întâlnirea cu Michael Bolton! Motivul pentru care marele artist nu i-a mai compus o piesă: „A fost o conjunctură foarte frumoasă și foarte flatantă”

Ce mesaje a primit Ștefan Bănică Jr. de ziua de naștere?
Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pârva [Sursa foto: Instagram]

Ce spune Ștefan Bănică Jr. despre copiii săi?

Ștefan Bănică Jr. are o relație apropiată cu cei trei copii ai săi, pe care îi susține în tot ceea ce își propun. Artistul spune că Radu Ștefan, Violeta și Alexandru au moștenit tot ce e mai bun atât de la el, cât și de la mamele lor Camelia Constantinescu, Andreea Marin și Lavinia Pârva. În urmă cu ceva timp, celebrul cântăreț a dezvăluit ce sfat le-a dat copiilor săi, mai ales că aceștia par să îi calce pe urme și sunt deja în atenția publicului.

„Fiecare are drumul lui, ca tată mi se pare că ești ca o bicicletă pe care învață copiii să meargă și are niște roți ajutătoare. Tu ești roțile ajutătoare, asta e metafora pe care o folosesc mai tot timpul când vorbesc despre ei și la un moment dat, uite cum e Ștefănel, roțile ajutătoare au plecat de mult, i-ai dat o direcție, evident că prin influența a ceea ce vede că faci, vede cum gândești. De fiecare dată le spun: «luați ce e bun și ce vă trebuie»”, a mai spus Ștefan Bănică Jr., potrivit libertatea.ro.